Posts

Showing posts with the label tramvai

Din tramvaie adunate

Image
Tramvaiele sunt o sursă de informaţii şi evenimente extraordinară. De la scene de război la actualitate şi până la sfârşitul lumii, auzi şi aflii tot ce vrei şi ce nu vrei. Câmp social în care găseşti orice categorie umană sau mai puţin. Specii, sunete, mirosuri variate, uneori chiar te dau pe spate. Am auzit multe, spargeri de coduri secrete, poveşti de oameni mari ajunşi muritori de foame etc. Multe. Asta, în schimb, e premieră. Mergeam vineri seara cu tramvaiul, trebuind sa ajung în Calea Aradului, ceea ce presupune schimbarea tramvaiului. În fine, nu asta e important. În primul tramvai, 1R, era şi o ţiganca, mai tânără decât mine care vroia să ajungă şi ea în Calea Aradului dar nu ştia cum. I-am explicat, am zis că merg şi eu până acolo, nu e o problemă. Bun, ajungem la staţia de la Emanuel, şi mergem la staţia cealaltă, aşteptăm, urcăm şi pornim. Îmi zice la un moment dat că ea nu de frig tremură ci de durere. La care eu o întreb ce are. Mi-a povestit apoi că a fugit de la Matern...

Aventuri cu OTL

Image
Nu am mai apucat ieri să scriu, dar numa baiuri am avut cu mijloacele de transport în comun. Dimineaţa când merg la facultate, iau tramvaiul până la capătul de linie de la Podul CFR de unde mai departe autobusul 14 care mă duce până a Universitate. La întoarcere, acelaşi traseu, invers. Bun, prima păţanie, cu tramvaiul, dimineaţa. După a doua staţie, de la piaţă, sunt 2 curbe de 90 până la următoarea staţie. La a doua curbă, o maşină care trebuia să oprească să lase tramvaiul că are prioritate, a oprit prea în faţă. Cum tramvaiul trebuia să ia curba, i-a frecat botul. Lateralul maşinii a rămas fără vopsea, capacul de la roată bucăţi pe asfalt, farul spart si colţul botului maşinii îndoit în interior ca după o mică lovitură. Nu mi-am dat seama cât de urât a ajuns maşina până nu am vazut-o pentru că în tramvai nu s-a simţit nimic. Am auzit doar "claxonul" tramvaiului şi zgomotul scos de la frecarea tramvaiului cu maşina. Când mi-am dat seama că nu mergem mai departe am ...