Posts

Showing posts with the label ECOTURA

Ecotura 2011

Toată gaşca a plecat la concurs şi eu am rămas blocată. E chiar naşpa situaţia, dar de data asta nu aveam cum să fac să merg. Vineri examen, luni examen, concursul e de vineri până duminica iar acolo nu avea nici timp, nici chef şi era aiurea să ma plimb cu cursurile după mine. În concluzie, am rămas acasa! Dar nu e bai, că încerc să merg la anul. Faza e că de data asta se mergea cu autocarul până în Munţii Codru Moma. Unu că e departe, Doi că zona e foarte faină şi merită vazută şi trei că cine ştie când mai am ocazia să ajung acolo. Concluzie, sunt blocată!

Valea Boiului

Image
Asta e a treia tentativă de Valea Boiului pentru mine. O dată am ales să merg în Ungaria, a doua oară a plouat pe rupte în Bratca și am ajuns la Damiș iar acuma cred că se va repeta faza cu ploaia. M-am uitat pe prognoza meteo de mâine și poimâine și a anunțat ploaie. Ne-am gândit zilele trecute o mână de oameni să ne luăm să mergem pe Valea Boiului să căutăm loc de campare pentru Ecotura de anul acesta; ceea ce înseamnă un loc pentru cel puțin 10 corturi (nici alea nu sunt destule). Eu cu Mafi mergem de mâine cu cortul (mi dor să merg cu cortul ) iar încă 3 sau 4 persoane vin duminică, nu știu exact cine. În cazul în care plouă când ajungem în Bratca, fugim la Damiș iar a doua zi pe când ajung ceilalți în Bratca, coborâm și noi (asta ar fi în jur de ora 11 deoarece Cristi vine de la Cluj). Sper că nu va fi cazul. Nu am nici un chef să mărșăluiesc 3 ore până la Damiș doar pentru a mă întoarce a doua zi dimineața în Bratca.

ECOTURA 2009

Image
Mna... s-a incheiat si a X-a editie a ECOTURII . Trist, dar nu avem ce face. Totusi, sa incep cu inceputul... Bagaj greu, trezire devreme, ajuns in gara, tren, ajuns la Bratca, cafea, MARŞ! Am sperat ca o sa treaca ceva masina dispusa sa ne duca pana sus in Damis , dar au trecut in jur de 10 si degeaba. Intr-un final am ajuns, ne-am instalat pe terasa, am vizitat casa ca eu nu o vazusem de cand s-a pus sura la punct si ne-am pus sa halim. Ultima destinatie din zi, locul de campare. Un platou imens, iarba vrede, lemne de foc la greu, padurea aproape, valea la 10 minute. Ne-am instalat corturile, am adunat lemne de foc, am facut vatra si ne-am pus la povesti langa niste bere si palinca (facuta de noi la Damis din mere). Din pacate la 9 a inceput sa picuresi ne-am bagat la corturi. Eram si obositi, nici vremea nu tinea cu noi, dar in rest a iesit chiar OK. A doua zi, am stat singura o vreme... Mafi cu Alex au mers sa marcheze traseul. Pe la 6 si ceva au pornit spre Damis, sa ajute la cara...

Stres, oboseala... GATA! Fug in MUNTI!!

Am cam absentat o vreme pe aici din cauza unor factori stresanti cauzati de bine-cunoscuta si "iubita" scoala . Nu am fost stresata tot anul, iar acuma pe ultima suta de metri explodez. E drept ca eu am fost de vina, pentru ca daca ma ocupam la timp de ceea ce trebuia, nu se ajungea la nervii si stresu de care am avut parte. Ca norocul, s-a incheiat!! Probabil, ca toata lumea de altfel, credeti ca ma plang aiurea, fara rost. Ei bine, pentru mine nu a fost usor, oricine ce ar zice. Avand in vedere ca maine plec de acasa (ma asteapta ECOTURA ), a trebuit sa termin pana azi un proiect la istorie, si nu orice proiect, ca ceea ce am avut in plan, am gasit doar in engleza, deci am avut ce traduce. Pe langa asta am mai avut un proiect cu un coleg la PSM (Politici si Strategii de Marketing), dar cum el a avut parte de unele probleme, am cam avut de lucru. Pe langa asta, trebuia sa imi pun la punct dosarele de la firma de exercitiu (F.E "LIDER CONSULTING" SRL) pentru note bu...

Traseu ECOTURA

Mda... sa zicem ca azi am facut traseul de la ECOTURA de anu` asta. Well, nu a fost tocmai pe asteptarile noastre, dar ca plimbare la munte prin padure si nu numai, a fost super ok. Am mers noi cu trenul de dimineata catre Suncuius; acolo pentru ca cica e mai aproape de locul de campare decat din Bratca. In fine, totul era in regula, mai putin faptul ca din noi 8 persoane cati am fost, numai Mafi stia traseul. Il facuse cu un weekend inainte cu alte doua persoane, Axi si Cristi. Anyway, am mers bine, am mai povestit noi una alta etc. La un moment dat, am ratat o alee care ducea spre Stanu Ciutii. Bineinteles, nu ne-am dat seama decat cand am trecut de Pestera Moanei. Ne-am intors un pic, pana am dat de o poteca ce ducea in sus. Am urmat-o si intr-adevar era "drumul cel drept". Am ajuns la ceva casute parasite unde am si luat o pauza. De acolo bineinteles, iar am luat-o aiurea. La un moment dat ne-am intalnit cu un om care am impresia ca nici nu stia de existenta Stanului C...