Copiliţă fără minte

Niciodată nu am fost genul de persoană care să spună ce are în minte, oricui, oricând. Tot timpul mi-a fost teamă de ceva. Singurul loc în care pot spune că aveam "tupeu" era în clasele 5-8 în timpul orelor. Atunci nu îmi era frică să ridic mâna pentru că ştiam că ştiu şi eram apreciată pentru asta, de către profesori. Pentru colegi eram doar o tocilară slabă şi urâtă. O ţintă uşoară pentru glume proaste. This is the ugly truth. Remember guys? În fine, poate dacă eram mai "tupeistă" şi le întorceam "favorurile" era altfel. Dar sincer, nu îmi pare rău nicio clipă. So, thanks guys! You helped a lot ! Moving on, ajunsă la liceu unde nimeni nu mă ştia, evident am încercat să schimb placa de la început. Mi-am dat şi eu seama că nu eram ok înainte, dar pentru atunci, era bine. La liceu, nu s-au schimbat multe dar am ajuns la performanţa în care să mă înţeleg cu toţi colegii. Nu în măsura de bff's dar într-atâta încât să nu ajung să am divergenţe mari c...

Dacă o luăm mot-a-mot, vă gândiţi la prostii. Ei bine dacă sărăcia nu se referă la bani? Dacă furtul nu se referă la a baga mâna la altu' în buzunar sau a prejudicia pe cineva? Să traduc, mă refer la sărăcie în ceea ce priveşte inspiraţia atât la scris cât şi la desen. Din luna august a.c., în timp ce eram la Voineasa, am început să desenez. Pur şi simplu mi-a venit. Eram într-un loc liniştit, pădure, munţi. După ce am venit acasă, am rămas singură, timp liber mult mai mult, stare de spirit total nouă în ultimii 4 ani de zile, m-am apucat de desenat. Cel puţin un desen pe zi. După puţin timp, am început să cunosc oameni. O simplă schimbare a statusului de la facebook, îţi poate schimba viaţa! :)) Exagerez şi eu, dar nu prea tare. În fine, ideea e că am dat peste oameni în aşa măsură în care mi-a revenit cheful de scris pe blog. Şi se observă şi diferenţa dintre frecvenţa cu care scriu acuma si cea cu care scriam înainte. Înainte nu scriam mult pentru că nu ştiam ce, ...