Copiliţă fără minte

Au trecut clipe, zile, perioade, ani. Vor mai trece de zeci de ori mai multe decat au trecut deja. Daca ar fi sa fac un grafic, ar semana cu un EKG al unui om cu aritmie. Indiferent de cate ori va cobori liniuta aia, va urca chiar mai sus decat a fost inainte. Nemuritoare pentru ca oricat rahat a trebuit si va mai trebui sa inghit, tot nu voi face indigestie! Nu sunt o baba sa spun ca "la vremea mea" dar daca stau sa ma gandesc, loviturile primite pana la 24 de ani au fost destul de naspa! Evident ca sunt pe lumea asta persoane care au incasat-o si mai rau de la viata dar despre treaba asta cu cine cat cum si de ce este o alta poveste. Nu pot sa concep faptul ca totul e scris undeva si ca orice ai face pe lumea asta nu conteaza pentru ca oricum se va intampla cum scrie "acolo". Daca ar fi asa, ce rost ar avea? Pentru ce sa ma mai chinui sa fac ceva daca oricum se intampla cum "trebuie". Nu contest faptul ca toate au un scop si ca indiferent ce apare...

Dacă o luăm mot-a-mot, vă gândiţi la prostii. Ei bine dacă sărăcia nu se referă la bani? Dacă furtul nu se referă la a baga mâna la altu' în buzunar sau a prejudicia pe cineva? Să traduc, mă refer la sărăcie în ceea ce priveşte inspiraţia atât la scris cât şi la desen. Din luna august a.c., în timp ce eram la Voineasa, am început să desenez. Pur şi simplu mi-a venit. Eram într-un loc liniştit, pădure, munţi. După ce am venit acasă, am rămas singură, timp liber mult mai mult, stare de spirit total nouă în ultimii 4 ani de zile, m-am apucat de desenat. Cel puţin un desen pe zi. După puţin timp, am început să cunosc oameni. O simplă schimbare a statusului de la facebook, îţi poate schimba viaţa! :)) Exagerez şi eu, dar nu prea tare. În fine, ideea e că am dat peste oameni în aşa măsură în care mi-a revenit cheful de scris pe blog. Şi se observă şi diferenţa dintre frecvenţa cu care scriu acuma si cea cu care scriam înainte. Înainte nu scriam mult pentru că nu ştiam ce, ...