Copiliţă fără minte

Tin minte de cand am fost copil ca cel mai tare mi-am dorit pe lumea asta sa pot sa schimb ceva in lumea asta, in special sa aduc schimbari in viata oamenilor. Sa imi las intr-un fel sau altul amprenta. Cred ca reusesc. In ciuda a felului in care m-am schimbat eu in ultimii ani, din fericire nu sunt o influenta negativa, din contra, incerc sa ofer lumii o perspectiva mai buna asupra a ceea ce ne inconjoara. (fa ce zice popa, nu ce face ;) ) Persoanele care au intrat in viata mea, fie si pentru 5 minute, poate ca nu realizeaza dar eu am observat ca ceva e diferit. Poate erau inevitabile schmbarile, poate chiar erau datorate mie, nu voi stii niciodata. Dar tind sa cred ca eu am provocat acele schimbari pentru ca imi vad reflexia in ele. Nu am nevoie de confirmarea teoriei mele pentru ca probabil multi dintre voi nici nu vor intelege la ce ma refer. Am incercat sa explic treaba asta unor apropiati si degeaba. Unii nu au inteles la ce ma refer, altii neaga schimbarile prin care au...

Am o calitate mare şi câteodată are un aer de defect. În multe cazuri mă ajută şi indirect îi ajută şi pe cei din jur dar sunt momente când aş vrea să nu existe. Sau şi dacă e acolo, să am pe lângă ea o doză mare de egocentrism care să compenseze excesul ei. Sunt empatică. Sunt în stare să înţeleg şi să simt şi eu la rândul meu ceea ce simte o persoană. Sau pur şi simplu să înţeleg oamenii când au o problemă. Pot face asta şi fac asta. Dar în momentul în care toată lumea are probleme, eu nu exist. Îi înţeleg şi atât. Nu contează că mă doare şi pe mine ceva. O problemă nu trece repede, e normal; nu se rezolvă lucrurile pocnind din degete. Dar ţi ciudă când ceri un lucru atât de banal, şi nici un câcat de lucru nu primeşti pentru că alţii au probleme mai mari şi nu au chef. Bine că am eu chef tot timpul să ascult şi să înţeleg. Pe mine cine plm mă înţelege? Dracu! Mi ciudă că nu am păţit-o doar o dată. Acuma, ironia vieţii mele. Eu nu cer multe şi cred că poate să îmi confirme majorit...

Niciodată nu am fost genul de persoană care să spună ce are în minte, oricui, oricând. Tot timpul mi-a fost teamă de ceva. Singurul loc în care pot spune că aveam "tupeu" era în clasele 5-8 în timpul orelor. Atunci nu îmi era frică să ridic mâna pentru că ştiam că ştiu şi eram apreciată pentru asta, de către profesori. Pentru colegi eram doar o tocilară slabă şi urâtă. O ţintă uşoară pentru glume proaste. This is the ugly truth. Remember guys? În fine, poate dacă eram mai "tupeistă" şi le întorceam "favorurile" era altfel. Dar sincer, nu îmi pare rău nicio clipă. So, thanks guys! You helped a lot ! Moving on, ajunsă la liceu unde nimeni nu mă ştia, evident am încercat să schimb placa de la început. Mi-am dat şi eu seama că nu eram ok înainte, dar pentru atunci, era bine. La liceu, nu s-au schimbat multe dar am ajuns la performanţa în care să mă înţeleg cu toţi colegii. Nu în măsura de bff's dar într-atâta încât să nu ajung să am divergenţe mari c...

Dacă este un lucru ce pot spune că urăsc pe lumea asta, e judecata, generalizarea, etichetarea dintre oameni, iar atunci când acest lucru mă are pe mine drept ţintă, mă ia cu palpitaţii. Cititorii mai vechi ştiau că am fost într-o relaţie de lungă durată, menţionând persoana în cauză în câteva articole. Spun că am fost pentru că aşa este. A fost, până la sfârşitul lunii august a.c. mai precis. Ca să fac un rezumat foarte scurt, totul a început în 3 iulie 2008 a durat 4 ani şi s-a încheiat în august 2012. Acuma care e faza cu asta? Păi ăla e baiul că eu am pus capăt şi pe limba multora, mi-am bagat piciorul în 4 ani de zile (asta ca să cenzurez). Ok, stai umpic! Cum adică mi-am băgat piciorul? Bun, nu mă deranja dacă spunea asta o mână de oameni. Dar când o aud de la mult mai mulţi, atât cunoscuţi cât şi necunoscuţi, plus discuţii în background, deja se schimbă placa. Încă o chestie şi pe asta nici nu o înţeleg! Cum am putut eu să fac aşa ceva şi să trec aşa uşor peste 4 ani...