Copiliţă fără minte

Am momente când efectiv simt nevoia să plâng. Aşa din senin. Şi dacă toate merg relativ bine, ajung într-o fracţiune de secundă la o stare depresivă bruscă şi efectiv vreau să plâng. Defapt, nici nu o pot numi depresie pentru că nu e un sentiment rău doar vreau să plâng. O nevoie de descărcare. E adevărat că plâng mult şi de multe ori din prostii, aşa am fost toată viaţa. În ultimii ani însă, aşa a fost cursul evenimentelor încât plânsul să fie aproape la ordinea de zi. Niciodată nu a fost ceva rău pentru mine. Tot timpul aia susţin că plânsul este benefic, nicidecum un lucru negativ. Întradevăr ajută, te descarcă de energie. Cel puţin eu, chiar mă simt mai bine după o partidă de plâns. Acuma, partea rea. totul e ok până nu devine obişnuinţă. Spun asta pentru că am impresia că asta mi s-a întâmplat mie. Înainte, adică în ultimii ani, chiar dacă nu era un motiv rezonabil, tot exista. Acuma de când s-au calmat lucrurile, nu mai am motive şi tot simt nevoie. Efectiv vreau să plâng. Nu în...

Mai mult decât timp, pierdem energie. O risipim. O alocăm unor lucruri care ne fac defapt rău. Este valabil pentru toate planurile (social, politic, personal, profesional etc.). Eu mă voi lega doar de un aspect aici pentru că aşa mi-a venit ieri seară în timp ce veneam cu tramvaiul spre casă. Povesteau în spatele meu două gagici despre cum una dintre ele nu suportă pe nu ştiu care şi că e supărată pe alta şi aşa mai departe. Stăteam şi mă gândeam, cât timp iroseşte un om pe zi, fiind supărat şi gândindu-se că e supărat pe Ţ. Şi care e preţul plătit? Agitaţie psiho-motorie, stres, eventuale palpitaţii la inimă, grad ridicat de distractabilitate de la diverse activităţi, disturbarea liniştii mintale, energie negativă emanată ceea ce îndepărtează oamenii şi lista poate continua. Cu ce ajută? Eu nu găsesc nimic pozitiv în asta. Omul îşi bate capul degeaba pe nişte câcaturi. De ce? Întrebaţi pe oricine că nu ştie să vă răspundă şi dacă dă un răspuns, face referire la faptul că e nervos,...

Vorbeam acum cu cineva de diverse chestii şi am ajuns la faptul că îmi place natura. M-a apucat un dor de ducă de numa. Şi când mă gândesc că săptămâna viitoare vine zăpada începe să mă ia cu dispoziţii depresive. Tocmai de aceea, prefer un mic exerciţiu de vizualizare a unui "happy place" made just for me. E atât de banal, dar pentru mine e Raiul pe pământ. Nu le am eu cu descrierile dar încercaţi aşa: Soare puternic, cer senin, câţiva norişori pufoşi de un alb strălucitor şi multe păsărele care ciripesc vesele. Înconjurată de munţi împăduriţi până la refuz. Jur împrejur doar iarba bogată de un verde crud. Pe ici colo câte o floricică sălbatică şi un smoc de frăguţe coapte şi dulci. Pârâul limpede curge puţin agitat scoţând un sunet perfect armonizat cu întreaga natură. Cortul plasat în iarba deasă, undeva între pădure şi pârâu. Vatra de foc imprejmuită cu pietre mari. Izolirul pus pe iarba langă apă să îi aud bine clipocitul, în aşa fel încât stând înti...