Animal de companie
Dorinţa mea de când mă ştiu a fost să am un câine. Primii 4 ani nu a fost aşa rău că am stat la bunici iar ei îl aveau pe Dingo. Era doar cu un an mai mare ca mine dar avea statură mare şi ţin minte că îl consideram căluţ şi îl călăream. Am revenit la oraş, la bloc, gata cu animalele. Mi-am rugat părinţii pentru un căţel fie el şi unu de talie mică (chiar dacă îmi plac cei mari), dar NU! La bloc nu. Dacă locuiam la casă, aveam curte, era altceva. Deci câine nu. Apoi pe rând. Pisică nu că lasă păr şi la tati nu îi plac mâţele. Erau la moda hamsterii, nu că sunt soareci. Papagalii fac gălăgie şi mizerie. Porcuşor de Guineea nu că arata ca un poţoc. Peşti! Ăia sunt buni. Bine, bine, da nici acuma nu îi am. Mna nu contează, oricum nu ardeam să îi am. O pasiune aveam de demult şi încă am pentru animale exotice. Nu renunţ la ideea de a avea un câine dar cu un şarpe aş rupe gura târgului. Sau o şopârla (iguana, gecko etc.). Mereu mi-au plăcut animalele exotice dar au rămas la faza de fant...