Posts

Showing posts with the label ECOTOP

Filosofie de viaţă

Image
Niciodată nu am fost genul de persoană care să spună ce are în minte, oricui, oricând. Tot timpul mi-a fost teamă de ceva. Singurul loc în care pot spune că aveam "tupeu" era în clasele 5-8 în timpul orelor. Atunci nu îmi era frică să ridic mâna pentru că ştiam că ştiu şi eram apreciată pentru asta, de către profesori. Pentru colegi eram doar o tocilară slabă şi urâtă. O ţintă uşoară pentru glume proaste. This is the ugly truth. Remember guys? În fine, poate dacă eram mai "tupeistă" şi le întorceam "favorurile" era altfel. Dar sincer, nu îmi pare rău nicio clipă. So, thanks guys! You helped a lot ! Moving on, ajunsă la liceu unde nimeni nu mă ştia, evident am încercat să schimb placa de la început. Mi-am dat şi eu seama că nu eram ok înainte, dar pentru atunci, era bine. La liceu, nu s-au schimbat multe dar am ajuns la performanţa în care să mă înţeleg cu toţi colegii. Nu în măsura de bff's dar într-atâta încât să nu ajung să am divergenţe mari c...

Earth Day 2012

Image
Trecând peste faptul că au trecut mai bine de 2 luni, acuma am draci şi îmi vine să scriu. Despre multe şi nimic. Ca idee generală, se apropie Earth Day, 22 aprilie şi ca niciodată, ecotopiştii s-au gandit la o activitate drăguţă. Asta în urma unui brainstorming. Sună în felul următor: duminică, în 22, ne punem în faţa Teatrului de Stat, ne luăm chitarele în braţe şi le cântăm păsărilor despre Ziua Pământului şi alte teme la care ne mai gândim mâine la întâlnire. Defapt, pe liniile melodice ale cântecelor de munte pe care le ştim, compunem versuri pe diverse teme legate de natură. Bun, deci în 22 la Teatru. Luni, 23 aprilie, cum va fi mai multă lume prin centru, muncitori, studenţi, terţe persoane, ne punem langa statuia lui Viteazul şi facem acelaşi lucru. Noi sperăm şi la implicarea cercetaşilor chitarişti, având în vedere că activitatea cu ocazia Orei Pământului din urmă cu ~2 ani, a fost un succes. dar înainte de toate, trebuie să ne aprobe Primăria activitatea, lucru care nu prea ...

Ecotura 2011

Toată gaşca a plecat la concurs şi eu am rămas blocată. E chiar naşpa situaţia, dar de data asta nu aveam cum să fac să merg. Vineri examen, luni examen, concursul e de vineri până duminica iar acolo nu avea nici timp, nici chef şi era aiurea să ma plimb cu cursurile după mine. În concluzie, am rămas acasa! Dar nu e bai, că încerc să merg la anul. Faza e că de data asta se mergea cu autocarul până în Munţii Codru Moma. Unu că e departe, Doi că zona e foarte faină şi merită vazută şi trei că cine ştie când mai am ocazia să ajung acolo. Concluzie, sunt blocată!

Festivalul Luminii

Image
Lume lume!! Sâmbătă, 8 mai va avea loc Festivalul luminii! „ Scopul acestui festival este de a redescoperi valorile spirituale neglijate de societatea contemporană, care să aibă impact asupra comunității locale prin atmosfera creată în seara de 8 mai. ” Ideea e următoarea: Parcul 1 Decembrie din Oradea va fi luminat de gulguțe cu lumânări. Tot din gulguțe vor fi scrise diverse lucruri ca de exemplu: ECOTOP, Festivalul luminii etc. Program: - Expoziţie de fotografii: Andriţcu Andrei, Horia Bogdan, Mara Graur, Alexandra Cioca; - Expoziţie de artă reciclată- lucrări realizate în cadrul proiectului - Asociaţiei D`Art : “Natură pentru Artă, Artă pentru natură” de către elevii Liceului de Artă Oradea; - Expoziţie de afişe cercetăşeşti; - Jocuri şi concursuri cercetăşeşti; - Atelier de gulguţe – fă şi tu o gulguţă!; - Cititul e la modă! – manifest al studenţilor de la Facultatea de Sociologie. Desfăşurare: 20:30 - 21:00 Specatol magie 21:00 - 22:00 Teatru: Negrean Patric – “Profet...

Stop Climate Change!

Câţi dintre voi aţi auzit despre acţiunea " Stop Climate Change "? Pun pariu că nu mulţi... "Evenimente de genul acesta se organizează sâmbăta asta în toată lumea cu ocazia celei de-a 15-a Conferinţă pe Schimbări Climatice a Naţiunilor Unite de la Copenhaga, cea mai importantă întâlnire de negociere legată de climă din timpurile noastre." Anyway, sâmbătă, 12 decembrie 2009, Centrul Regional de Supraveghere Ecologică ( CRSE ), cu sprijinul: ECOTOP Oradea , CAPDD , Cristal Oradea şi Grupul Verde vor fi prezenţi la monumentul lu Mihai Viteazul pentru a aprinde o lumânare pentru această cauză. Oricine doreşte să participe, este binevenit între orele 18:30 - 19:30 . Ştiu eu că nu se mai oboseşte nimeni în ziua de azi cu chestii aşa mărunte precum asta, dar nu contează, eu v-am anunţat!

Festivalul de artă populară, Gălăşeni

Ce e cu atâta bucurie?? În ciuda întâmplărilor din ultimele zile, şi eu mă mir. În fine... fericirea asta poate însemna un singur lucru în afara faptului că e gata şcoala pe săptămâna asta. PLEC!! În perioada 26-27 septembrie (sâmbătă şi duminică) va avea loc Festivalul de artă populară de la Gălăşeni (comuna Măgeşti ) organizată de ECOTOP Oradea . Activitatea este realizată în primul rând pentru promovarea locului. Acolo, deoarece avem în custodie peştera Gălăşeni . Bineînţeles că nu pot lipsi. Merg mâine după-masă cu Mafi. De mult am vrut să intru în peştera aia şi acuma am în sfârşit ocazia! Despre festival... ce să mai spun. Muzică populară, dansuri tradiţionale, expoziţie de obiecte tradiţionale, probabil şi târg... nu ştiu exact. Am observat că a apărut articol şi în Crişana .

Mă duc şi iar mă duc...

Image
Doamne ajută, PLEC!! Fără prea multe vorbe (sunt pe fugă, e târziu), mâine mergem la Damiş. Tabăra de lucru!! Habar nu am ce avem până la urmă de făcut. Vom vedea... Ce nu vreau să lăsăm deoparte, vreau să facem TSA. Can't wait!!

Padiş, Arieşeni

Cred că am stat destul acasă. De când am venit din tabăra de redacţie, nimic... Se şi simte. Plictiseală, căldură sufocantă noaptea, betoane încinse etc. Ei bine, gata! Iar fug!! Plec mâine în Padiş până în 1 august, când urcăm în Arieşeni la Ralu . Abia aştept, deci mă apuc de făcut bagaje.

Tabăra de redacţie...

Image
ECOTOP Oradea va relansa ziarul " Verde-n faţă " şi cu această ocazie s-a organizat o tabără de redacţie la Damiş (6-12 iulie). Voi omite unele amănunte din anumite motive... deci nu prea am ce povesti. A fost ok în mare parte. Axi ne-a ţinut un curs de scriere de proiecte, după care pe echipe am conceput câte un proiect. Finanţarea a fost o sticlă de vin pe care a câştigat-o echipa în care eram şi eu. Am discutat şi despre ECOTOP în mare parte. O mică teorie importantă referitor la ecologie , ce înseamnă, cum este perceput şi cum ar trebui să se perceapă. Despre asta voi posta în perioada urmatoare pentru că tind să cred că TREBUIE să lămuresc unele chestii. Vroiam mai multe excursii, trasee pe care nu am fost, dar din pacate nu s-au ţinut. E drept că în penultima zi a mers Cristi cu câţiva pe ceva traseu, dar îmi era prea lene să mă trezesc devreme. Din păcate... Au fost şi evenimente nefericite (!) dar nu intru in detalii. Şi cam atât despre asta... Off topic : Eu cu M...

Cică Valea Boiului...

Exact!! Cică... Când am fost in Ungaria , mulţi au mers pe Valea Boiului . Acolo erau planurile defapt. Şi cum am fost plecată, am zis că vreau şi eu. Ne-am strans 10 peroane şi vineri ne-am luat la drum. Toate bune şi frumoase. Am ajuns în gară, vreme relativ ok. În Bratca , ce să mai... ploaie torenţială!! Eu şi cu chitara, atâta imi lipsea să se ude. Noroc că husa e cât de cât impermeabilă. Am hotărât atunci că nu mai mergem pe Boi că dacă va fi vreme din aia, va fi de-a dreptul "minunat". Aşa că am hotărât să urcăm la Damiş . Am stat în gară până a reuşit Mafi să dea de Aldo, care era la casă deja şi a venit după noi cu maşina. Am mers noi fetele şi am dus bagajele, iar baieţii pe jos! Având în vedere că am pornit-o cu corturile, de ce să stricăm asta. Le-am ridicat în curte! Bineînteles, vremea nu a ţinut cu noi. A plouat aproape non stop! Sâmbătă pe la 12, am plecat pe traseu până la Peştera Moanei . A început să picure un pic dar s-a oprit repede. A fost lumea să vadă...

Ungaria

Am iesit si eu pentru prima data in afara granitei si pot spune ca am ramas placut impresionata. E drept ca nu am fost departe. Am fost cazati in Békéscsaba la hostel, care era defapt "camin" pentru studenti. Totul a fost ok, mai putin faptul ca a fost un program prea strict. Am vizitat o gramada de parcuri din localitate si din imprejurimi. Nu am nimic impotriva, dar chiar era nevoie sa povesteasca nu stiu cat despre fiecare... Mie si nu numai ne ajungea sa privim, sa stam si gata... plus ca nici nu intelegeam. Ne traducea pe acolo tanti Elly si Mafi, dar totusi... Mi-au placut in schimb centrele de vizitare care aveau tot felul de ateliere pentru copii. Au facut lucruri chiar dragute si ne-au dat idei si noua! In ultima zi am vizitat cetatea de la Gyula , foarte frumoasa si pusa la punct si ceva castel la care mia-u placut mult camerele cu animale impaiate. Foarte bine intretinute! In timpul liber ne-am plimbat prin oras. Am vizitat cateva baruri... o bere o vorba... Am ju...

Si o iau din loc... din nou

Ei bine, am ajuns acasa si ma duc din nou. Pana la urma a dat semne de viata aia din Ungaria si mergem acolo ca vorba aia, cand mai meri cu toate asigurate peste granita! Cu Valea Boiului , nu se stie nimic concret. Cica numa Mafi stie drumul pana la locul de campare si Alex, dar amandoi vin in Ungaria. E vorba ca se amana cu o saptamana, si chiar sper asta. Vreau sa merg si acolo. Vom fi multi, vin si cativa de la Ecotura si e super fain locul!! Dar vorbim noi miercuri la sedinta si clarificam tot... Cate ceva de Bulz , a fost foarte reusita iesirea. Am fost doar eu, Mafi si Tomi, dar ne-am simtit foarte bine. Am stat la povesti, am ras bine, din pacate Tomi a stat doar pana sambata seara pentru ca a avut de invatat pentru faculta. Dar cum orice parte negativa, are si una pozitiva... si anume am ramas singura cu Mafi! Cand am ajuns a plouat un pic si ne-am ridicat corturile pe ploaie, dar a trecut repede. Apoi au cautat baietii lemne, am facut foc, am povestit, am facut poze (ne treb...

Vin ca sa plec...

Image
Se simte izul de vacanta ! Nu bine vin acasa, ca plec din nou. Maine se merge la Bulz cu cortul. Nu vom fi multi, dar orice e mai bine decat sa stau acasa! Deja sunt planuri si pe weekendul viitor, dar nu se stie exact destinatia. Initial era vorba ca se merge in Ungaria, dar persoana care trebuia sa ne asigure transportul si cazarea, nu a mai dat semne de viata. In concluzie, am planuit un weekend pe Valea Boiului . Oferta este deschisa oricui doreste sa ni se alature!

ECOTURA 2009

Image
Mna... s-a incheiat si a X-a editie a ECOTURII . Trist, dar nu avem ce face. Totusi, sa incep cu inceputul... Bagaj greu, trezire devreme, ajuns in gara, tren, ajuns la Bratca, cafea, MARŞ! Am sperat ca o sa treaca ceva masina dispusa sa ne duca pana sus in Damis , dar au trecut in jur de 10 si degeaba. Intr-un final am ajuns, ne-am instalat pe terasa, am vizitat casa ca eu nu o vazusem de cand s-a pus sura la punct si ne-am pus sa halim. Ultima destinatie din zi, locul de campare. Un platou imens, iarba vrede, lemne de foc la greu, padurea aproape, valea la 10 minute. Ne-am instalat corturile, am adunat lemne de foc, am facut vatra si ne-am pus la povesti langa niste bere si palinca (facuta de noi la Damis din mere). Din pacate la 9 a inceput sa picuresi ne-am bagat la corturi. Eram si obositi, nici vremea nu tinea cu noi, dar in rest a iesit chiar OK. A doua zi, am stat singura o vreme... Mafi cu Alex au mers sa marcheze traseul. Pe la 6 si ceva au pornit spre Damis, sa ajute la cara...

Stres, oboseala... GATA! Fug in MUNTI!!

Am cam absentat o vreme pe aici din cauza unor factori stresanti cauzati de bine-cunoscuta si "iubita" scoala . Nu am fost stresata tot anul, iar acuma pe ultima suta de metri explodez. E drept ca eu am fost de vina, pentru ca daca ma ocupam la timp de ceea ce trebuia, nu se ajungea la nervii si stresu de care am avut parte. Ca norocul, s-a incheiat!! Probabil, ca toata lumea de altfel, credeti ca ma plang aiurea, fara rost. Ei bine, pentru mine nu a fost usor, oricine ce ar zice. Avand in vedere ca maine plec de acasa (ma asteapta ECOTURA ), a trebuit sa termin pana azi un proiect la istorie, si nu orice proiect, ca ceea ce am avut in plan, am gasit doar in engleza, deci am avut ce traduce. Pe langa asta am mai avut un proiect cu un coleg la PSM (Politici si Strategii de Marketing), dar cum el a avut parte de unele probleme, am cam avut de lucru. Pe langa asta, trebuia sa imi pun la punct dosarele de la firma de exercitiu (F.E "LIDER CONSULTING" SRL) pentru note bu...

Traseu ECOTURA

Mda... sa zicem ca azi am facut traseul de la ECOTURA de anu` asta. Well, nu a fost tocmai pe asteptarile noastre, dar ca plimbare la munte prin padure si nu numai, a fost super ok. Am mers noi cu trenul de dimineata catre Suncuius; acolo pentru ca cica e mai aproape de locul de campare decat din Bratca. In fine, totul era in regula, mai putin faptul ca din noi 8 persoane cati am fost, numai Mafi stia traseul. Il facuse cu un weekend inainte cu alte doua persoane, Axi si Cristi. Anyway, am mers bine, am mai povestit noi una alta etc. La un moment dat, am ratat o alee care ducea spre Stanu Ciutii. Bineinteles, nu ne-am dat seama decat cand am trecut de Pestera Moanei. Ne-am intors un pic, pana am dat de o poteca ce ducea in sus. Am urmat-o si intr-adevar era "drumul cel drept". Am ajuns la ceva casute parasite unde am si luat o pauza. De acolo bineinteles, iar am luat-o aiurea. La un moment dat ne-am intalnit cu un om care am impresia ca nici nu stia de existenta Stanului C...

Defileul Crisului

Image
ECOTOP si Clubul de mediu a organizat azi o excursie in Defileul Crisului. Ideea a fost sa mai cunoastem lume noua, sa mai atragem oameni noi in organizatie, sa ne facem noi prieteni. Si pot spune cu convingere ca a avut un real succes!! Am avut 10 persoane cu care ne-am plimbat, ne-am jucat, si speram sa tinem legatura si sa ni se alature! Am pornit din Oradea cu trenul de Cluj Napoca de la ora 7:40. Pe la 8:50 am ajuns in Halta Vadu Crisului. Am mers pe versantul drept, defapt ne-am plimbat, am admirat peisajul de pe belvederi, in special de pe "stanca cu cruce". La prima belvedere, am facut un joc de ice-breaker si anume "Eu sunt... si-mi place sa...", astfel, am aflat cum ii cheama pe fiecare si ce le place sa faca (dupa cum reiese si din numele jocului). Ne-am continuat drumul, pauze (si de masa), odihna, povesti etc. In padure, unde am gasit teren mai drept, am facut doua jocuri: Tanti Rozi si incalcita in doua moduri, din care una nu ne-a iesit... adica nu am...

ProVobis

Image
Azi din nou am tras chiulul de la ore... dar de data asta pentru "un scop nobil". La sediul ECOTOP a avut loc o sesiune de discutii privind managementul voluntarilor. In mare parte, e vorba de munca cu voluntarii. Din toata discutia am punctat unele chestii: - ca sa cunosti lumea din jurul tau, trebuie sa te cunosti pe tine - lucrul cu voluntarii presupune munca in echipa - ca sa existe munca in echipa, trebuie sa iti cunosti echipa - ca sa poti lucra cu voluntarii, trebuie sa fie dezvoltata comunicarea interna, si comunicarea cu tertii Punte forte : stilul de abordare a discutiei, dobandirea unor cunostinte suplimentare atat despre grup, cat si despre munca cu voluntarii Puncte slabe : organizatia se confruna cu unele probleme care cu putin ajutor din partea tuturor se pot rezolva Oportunitati : avem sansa de a ne implica cu toti in diverse activitati care sa ne ajute pe toti intr-o oarecare masura Amenintari : nu gasesc neaparat o amenintare... gandind tragic si extrem de e...

De 2 ori MAI tanar!

Iata ca a trecut cu succes (zic eu) si Ziua Tineretului. Cel mai mare succes a avut concursul de cross unde au participat in special foarte multi elevi... Sotronul nostru a avut parte de multi copii veseli si entuziasmati de acest joc. AIESEC a avut multe intrebari de cultura generala pentru lumea ce trecea pe acolo. Fiecare avea dreptul sa extraga 3 intrebari. La 3 raspunsuri corecte primeau un tricou, la 2 raspunsuri primeau o basca iar la un raspuns corect primeau un pix si un brelog, toate inscriptionate cu motto-ul Zilei Tineretului (DE 2 ORI MAI TANAR). Panoul de semnaturi (nu de idei cum am scris in postarea precedenta... sorry) a avut de asemenea un real succes, deoarece a fost plina in numai cateva ore. Inainte era vorba ca acest panou se va duce si in Oraselul Copiilor (Rogerius) dar avand in vedere ca era deja plina, s-a renuntat la idee. Deci puse toate cap la cap, a fost un real succes tot.

Ziua tineretului

Image
2 Mai!! Banuiesc ca nici despre asta nu prea stie lumea... Anyway! Cu ocazia acestei zile, vor avea loc o serie de activitati cu tinerii care doresc sa participe. Se vor desfasura in Parcul Bratianu (Oradea) de dimineata incepand din jurul orei 12:00. Va avea loc un concurs de biciclete, sotron ecologic si va fi un panou de idei, unde fiecare participant isi va etala ideile. Speram sa avem parte de cat mai multi participanti la aceasta activitate!