Copiliţă fără minte

E duminică, sunt singură acasă, e devreme având în vedere oboseala acumulată iar împreuna cu o cafea tare şi Robbie Williams  îmi vine să plâng. De ce? Nu ştiu! Dar îmi vine. Ma uit ca o cretină la videoclipurile lui şi ascult versurile şi mă ţin. De ce naiba să plâng? Probabil vorbeşte oboseala dar, totuşi, sunt tristă, mi dor de ceva dar nu ştiu de ce anume… Cu toate astea nu mă simt rău. E ca şi cum aş fi avut nevoie de starea asta. It feels right. Nu e prima dată când o stare naşpa mă face să mă simt bine. Poate sunt bipolară (sort of). Îmi place când sunt singură acasă, de aia nici nu dorm la ora asta, mai ales că nu am mai fost de vreun an de zile. Cu toate astea, îmi lipseşte ceva… I feel so lonely… În fine… trece!

Niciodată nu am fost genul de persoană care să spună ce are în minte, oricui, oricând. Tot timpul mi-a fost teamă de ceva. Singurul loc în care pot spune că aveam "tupeu" era în clasele 5-8 în timpul orelor. Atunci nu îmi era frică să ridic mâna pentru că ştiam că ştiu şi eram apreciată pentru asta, de către profesori. Pentru colegi eram doar o tocilară slabă şi urâtă. O ţintă uşoară pentru glume proaste. This is the ugly truth. Remember guys? În fine, poate dacă eram mai "tupeistă" şi le întorceam "favorurile" era altfel. Dar sincer, nu îmi pare rău nicio clipă. So, thanks guys! You helped a lot ! Moving on, ajunsă la liceu unde nimeni nu mă ştia, evident am încercat să schimb placa de la început. Mi-am dat şi eu seama că nu eram ok înainte, dar pentru atunci, era bine. La liceu, nu s-au schimbat multe dar am ajuns la performanţa în care să mă înţeleg cu toţi colegii. Nu în măsura de bff's dar într-atâta încât să nu ajung să am divergenţe mari c...

Lupta dintre generaţii a existat din totdeauna şi va continua să existe. În special când vine vorba de percepţia copiilor vs. perceţia părinţilor. Cum văd copiii o situaţie şi cum ştiu părinţii că e defapt, dând vina pe experienţă dar ignorând faptul că lucrurile se schimbă. O luptă mult mai mare însă, un adevărat război se poartă între generaţiile muzicale iar în ultima vreme  a intrat in luptă şi problema nivelului IQ al actualilor care pare a fi într-o scădere dramatică. Generaţia mea, anii '90 dă în cap ăstora de acuma că sunt tot mai proşti. Cei din anii '70, '80 ne-au dat în cap nou că am stricat muzica dar le-a trecut când am intrat in anii '00. Părinţii noştrii, anii '50, '60 au sărit peste '70 '80, s-au legat direct de '90 şi evident în continuare de '00. Mi se pare mie, sau de la venirea anului 2000, s-au cam dat toate peste cap. Vizibil! Poate e doar părerea mea, dar eu aşa văd. De când cu 2000 s-au accelerat stricăciunile. ...