Copiliţă fără minte

Am o calitate mare şi câteodată are un aer de defect. În multe cazuri mă ajută şi indirect îi ajută şi pe cei din jur dar sunt momente când aş vrea să nu existe. Sau şi dacă e acolo, să am pe lângă ea o doză mare de egocentrism care să compenseze excesul ei. Sunt empatică. Sunt în stare să înţeleg şi să simt şi eu la rândul meu ceea ce simte o persoană. Sau pur şi simplu să înţeleg oamenii când au o problemă. Pot face asta şi fac asta. Dar în momentul în care toată lumea are probleme, eu nu exist. Îi înţeleg şi atât. Nu contează că mă doare şi pe mine ceva. O problemă nu trece repede, e normal; nu se rezolvă lucrurile pocnind din degete. Dar ţi ciudă când ceri un lucru atât de banal, şi nici un câcat de lucru nu primeşti pentru că alţii au probleme mai mari şi nu au chef. Bine că am eu chef tot timpul să ascult şi să înţeleg. Pe mine cine plm mă înţelege? Dracu! Mi ciudă că nu am păţit-o doar o dată. Acuma, ironia vieţii mele. Eu nu cer multe şi cred că poate să îmi confirme majorit...

Primii ani din viaţa mea au fost la ţară (Săcuieni) şi nici nu aveţi idee cât mă bucur. Unii copii din ziua de azi nici măcar nu ştiu că o găina are pene iar culorile naturale ale vacii sunt maro, negru şi alb. Găina nu are pungă pe ea iar vaca nu este mov. Să nu mai vorbesc de imunitate. Deşi mâncam imediat ce termina plăcintuţele de noroi, fără să mă spal neaparat pe mâini, nu am păţit în viaţa mea nimic pe cale bacteriană; nici atunci, nici acum. Nu mai ţin minte foarte multe, dar când văd vechile fotografii de pe vremea aceea, îmi revin câteva imagini. Eram o gaşcă mare de copii din aceeaşi generaţie. Diferenţe de maxim 2, 3 ani între noi. Cele mai bune prietene din vremea aceea erau două surori care locuiau chiar în casa vecină, Flavia şi Diana. La început, evident erau jocurile copilăriei. Tupu, mâţa, jocuri în noroi, bălăceala din bălţile formate de ploile alea torenţiale de vară. Ca la ţară, ce mai. Era plictisitor aici la oraş iar acolo aveam ce face. Nu exista zi să mă p...

După o absenţă îndelungată de aproape 2 luni de zile, mi-am adus aminte că am şi un blog de care nu m-am mai ocupat. Motive am destule dar cel mai banal  şi penibil e că efectiv nu am avut chef. Dar mi s-a făcut dor… Nu de voi, ca oricum nu sunteţi mulţi care citiţi prostiile astea ci de scris în sine. De etalare a întunericului minţii mele şi de a-mi demonstra de fiecare dată că într-adevăr duc lipsă de talent scriitoricesc. Lăsând gluma la o parte, azi nu am nici un subiect anume, doar un intro. Ce e drept, s-au întâmplat destul de multe de la ultima mea vizită pe blog dar despre astea, nu acuma. Momentan îmi beau cafeluţa şi o iau spre facultate. În altă ordine de idei, welcome back to me! Iupii!!

Cine ştie, cine nu aflaţi acuma, am o atracţie spre partea oculta a vieţii. Tot timpul m-a atras cu toate că în acelaşi timp mă sperie. Asta nu e bine, dar nu e vorba că mă tem de partea aceea ci de faptul că în general necunoscutul îmi creează o stare de nesiguranţă. Cum mi foarte lene în general să ma documentez calumea despre orice, nu am făcut nimic să aflu mai multe iar în urmă cu vreo 4 ani de zile am dat peste persoane care au înclinaţii asemănătoare. De la respectivele persoane am aflat metode şi obiecte diverse de aplicare a teoriilor. Nu mă refer la magie albă/neagră sau incantaţii Voodoo ci pură comunicare cu entităţi. În fine, am început să citesc despre ele, am văzut ţ variante şi explicaţii şi poveşti. Internetul e larg şi plin de prostii aşa că tot persoanele care au practicat sunt cea mai sigură sursă. Într-un final am ajuns să pun în practică Tabla Ouija. Experienţa a fost atât interesantă dar mi-a oferit şi o doză de spaimă care a durat o vreme până să treacă. Dar e ...

Este scris in codul genetic uman să ne dorim mereu acel ceva ce nu putem avea. Acuma întrebarea este: De ce? Bine, nu ştiu eu unde scrie că aşa trebuie să fie dar experienţa asta spune şi cred că toată lumea îmi poate confirma asta! Probabil dacă am fi animale nu am fi aşa pentru că ele nu se încadrează în aspectul ăsta. La urma urmei, este o pierdere de timp să alergi după ceva ce fuge mai repede ca tine, animalele ştiu asta dar se pare că omul nu! Şi chiar dacă este conştient de treaba asta, continuă să îşi dorească imposibilul. Nu putem avea orice, oricând şi cum vrem. Cu toate astea, ignorăm de multe ori ceea ce este în faţa noastră pentru acel ceva ce este departe. Acuma pot vorbi atât despre obiecte cât şi despre oameni. Se respectă în ambele cazuri. Dacă tot am pomenit, să şi exemplific. Cu gadget-urile din ziua de azi, e normal să îţi doreşti ce e mai nou. Nu o să te mulţumeşti cu ceva accesibil pentru buzunar pentru că vei dori acel ceva de care nu te poţi atinge. Lumea ţin...

Ce naiba se întâmplă cu oamenii? De câteva săptămâni văd pe Facebook tot mai multe persoane sau grupuri care îşi fac o poză cu un “poster” prin care cer un milion de Like-uri pentru a primi nu ştiu ce rahaturi. Erau ceva copii care cică primesc IPhone, IPad, MacBook etc, un tip cică a primit provocare de la o gagica “bună bună” că ea va faci sex cu el dacă va strânge milionul de Like-uri. Alţii pentru se cacă pe ei pentru acelaşi rezultat. Glumă sau nu, pamflet sau nu, încet, se umple facebook-ul cu chestiile astea! De parcă e like-urile alea îţi vor aduce banii pentru marca lui Gates sau like-urile alea te vor face mai puţin libidinos. Oare cei care dau like la ce se gândesc?? Hai să îl ajut şi io pe săracu! Poi nu îl ajuţi! Îi intăreşti ILUZIA în care trăieşte! Serios acuma! There is no real life anymore? Pe bune că aşa m-as bucura pentru o bombă sau un cataclism care să scoată din funcţiune tot ce e electric/electronic! TOT! Wake up!

O persoană angajată emoţional într-o relaţie care calcă strâmb la un moment dat va spune automat că îi pare rău şi că s-a întâmplat din greşeală. Că îi pare rău şi că nu se va repeta. Ei bine, prostii. Poate că îi va părea rău dar nu a fost o greşeală, şi 90% se va repeta. Iar părerea de rău iese din faptul că a fost prins sau prinsă. Deci, practic, nu îi pare rău că a înşelat ci că a fost prins. A-ţi înşela partenerul nu este o greşeală ci o alegere. Înşeli pentru că vrei. Atâta timp cât eşti conştient, nu e o greşeală. Suferi de ceva psihic sau eşti beat de nu mai ştii de tine, ok. Dar şi dacă eşti beat, când ajungi la stadiul că nu mai ştii de tine, nici nu mai eşti în stare sa faci nimic. Deci se exclude şi asta! Nu poţi afirma că s-a întâmplat dintr-o greşeală. În timp ce ăla/aia se urcă pe tine sau invers, eşti conştient că ai o relaţie şi eşti conştient că prin ceea ce faci îl/o înşeli. Deci nu poţi spune că s-a întâmplat din greşeală. Aşa ai vrut! Nu poţi da vina nici pe cee...