Posts

Showing posts from October, 2012

O curiozitate, o frustrare, o recomandare

Image
Este o chestie care îmi lasă un semn de întrebare de mult timp. Mă leg de filmele pe mai multe părţi. Nu la cele care se continuă în sensul în care prima parte nu are final doar ultima ci cele la care şi dacă are 3 părţi, toate au un final. Sper că înţelegeţi la ce mă refer. Ideea e următoarea: de ce la toate (nu am găsit încă nicio excepţie) prima parte e interesantă iar cele ce urmează nu? Ba mai mult, dacă are mai mult de 2 părţi, a doua încă e ok dar deja de la a treia parte încolo chiar nu mai are farmec. De multă vreme mă bântuie asta. Ce cred eu... Se lansează un film. Filmul are succes imens. Prinde foarte bine la public. Casa de producţie are încasări enorme. Ce se gândesc ei? Hai mai băgăm o parte că lumii îi place. Ei se grăbesc să mai scoată o poveste pe tema aia, se grăbesc să lanseze. Graba strică treaba şi iese ce iese. Forţat, tras de coadă, poveste lungită de dragul de a exista etc. Ăsta e unul din scenariile care mi-au trecut prin minte. Probabil explicaţia e a

Dubstep

Image
Tocmai am aflat că renumitul "nou" gen muzical dubstep are defapt ceva vechime având în vedere că a apărut în 1998 (Anglia). Mă dezamăgeşte treaba asta, sincer. Nu pot să pun chestia asta lângă dance-ul anilor '90. Cum am ajuns să caut detalii? Sunt eu curioasă din fire, dar dacă ceva nu îmi place, nu prezintă interes deci nu mă documentez. Ei bine, acum curiozitatea a fost mai mare decat lipsa interesului. Primisem o piesă "cântată" Skrillex cu scopul de a mă trezi. Evident, dubstep. Spunând că nu îmi place stilul, am adăugat şi că îmi provoacă dureri de cap. Mai în glumă, mai în serios, după 3, 4 min cât durează o piesă, chiar încep sa simt presiune în cap. Că veni vorba de asta, am intrebat de sursă şi nu mi s-a dat un răspuns deci, de la întrebarea "Cine dracu o inventat prostia asta?" am ajuns pe Wikipedia unde am rămas şocată şi, repet, profund dezamăgită. Era în urmă cu câteva săptămâni pe facebook o imagine care descria genul ăsta muzi

Happy Halloween!

Image
Fraţilor! La noapte se sărbătoreşte Halloween-ul. Sunt curioasă cine va sărbători azi. Petrecerile "din oraş" ori s-au ţinut deja, ori urmează să se desfăşoare prin 3 noiembrie. Excepţie am observat că face Lactobar care va ţine în noaptea asta. Având în vedere că a picat chiar la mijlocul săptămânii, e de înţeles. În orice caz, noi nu sărbătorim calumea. Ceea ce este sau era la americani era adevărat. Nu ştiu dacă se mai obişnuieşte colindatul cu Tric o' treat, dar pe lângă dovleci şi costume, aia e tradiţia. Ce e drept, ar fi destul de ciudat să începi să iei blocurile la rând şi să baţi din uşă în uşă pentru bomboane. Ne rezumăm la petreceri, costumaţii, dovleci sculptaţi şi alcool. Că aşa ne ştim noi simţi bine la o petrecere! Aşadar, fără să o lungesc, Happy Halloween! Hope you get scared!

Din ciclul... Teste!

Image
Dacă e test , cei care îmi urmăresc blogul ştiu ce urmează noaptea asta ! Încep să mă simt ca în generală sau liceu. Teste de verificare/evaluare. Mâine între orele 10-12 va fi marele test la Metodologie, grilă cu 15 întrebări. Recunosc, nu am frecventat, am fost doar de două ori la curs şi abia azi am aflat concret din ce dăm. Până la urmă sunt 2 teme, "Planuri de cercetare experimentală" respectiv "Erori clasice care acţionează asupra validităţii interne". La prima vedere sună uşor. Două teme, aa nu e mult. Aha! Numa 66 de pagini! Pentru un test!! Încă nu m-am apucat de citit, deci nu mă pot lega de dificultate că pot fi 66 de pagini banale sau pot fi în halul în care nu înţeleg nimic! Vedem. Abia de acum va urma şi partea de aprofundare. Cafeaua mi-e veşnic loială, muzica merge în surdină, toată lumea doarme deci e linişte => e perfect!

Se schimbă ceasu'

Image
Încă o oră jumate şi dăm ceasul înapoi cu o oră. Îi compătimesc pe cei care lucrează acum de noapte. Stau cu o oră mai mult la lucru. Nasol! În schimb mă bucur pentru cei care pot dormi cu o oră mai mult, inclusiv moi! Din păcate nu voi sta trează până la ora 4 să aştept marea schimbare, însă la dimineaă, cu prima ocazie, mă voi ocupa de ceasurile casei... Până atunci, spor la munci/somn uşor! Fiecare după caz!

Generaţii

Image
Lupta dintre generaţii a existat din totdeauna şi va continua să existe. În special când vine vorba de percepţia copiilor vs. perceţia părinţilor. Cum văd copiii o situaţie şi cum ştiu părinţii că e defapt, dând vina pe experienţă dar ignorând faptul că lucrurile se schimbă. O luptă mult mai mare însă, un adevărat război se poartă între generaţiile muzicale iar în ultima vreme  a intrat in luptă şi problema nivelului IQ al actualilor care pare a fi într-o scădere dramatică. Generaţia mea, anii '90 dă în cap ăstora de acuma că sunt tot mai proşti. Cei din anii '70, '80 ne-au dat în cap nou că am stricat muzica dar le-a trecut când am intrat in anii '00. Părinţii noştrii, anii '50, '60 au sărit peste '70 '80, s-au legat direct de '90 şi evident în continuare de '00. Mi se pare mie, sau de la venirea anului 2000, s-au cam dat toate peste cap. Vizibil! Poate e doar părerea mea, dar eu aşa văd. De când cu 2000 s-au accelerat stricăciunile.

Ne grăbim şi totuşi pierdem timp preţios

Image
Mai mult decât timp, pierdem energie. O risipim. O alocăm unor lucruri care ne fac defapt rău. Este valabil pentru toate planurile (social, politic, personal, profesional etc.). Eu mă voi lega doar de un aspect aici pentru că aşa mi-a venit ieri seară în timp ce veneam cu tramvaiul spre casă. Povesteau în spatele meu două gagici despre cum una dintre ele nu suportă pe nu ştiu care şi că e supărată pe alta şi aşa mai departe. Stăteam şi mă gândeam, cât timp iroseşte un om pe zi, fiind supărat şi gândindu-se că e supărat pe Ţ. Şi care e preţul plătit? Agitaţie psiho-motorie, stres, eventuale palpitaţii la inimă, grad ridicat de distractabilitate de la diverse activităţi, disturbarea liniştii mintale, energie negativă emanată ceea ce îndepărtează oamenii şi lista poate continua. Cu ce ajută? Eu nu găsesc nimic pozitiv în asta. Omul îşi bate capul degeaba pe nişte câcaturi. De ce? Întrebaţi pe oricine că nu ştie să vă răspundă şi dacă dă un răspuns, face referire la faptul că e nervos,

Prea frig, prea repede

Image
Că tot veni vorba de piţigoi în articolul precedent, pe la sate se spune că prevesteşte frigul iernii şi chiar zăpada. În urmă cu o săptămână comentam că e prea cald pentru luna octombrie şi că nu este în regulă iar acuma mă plâng de frig. S-au anunţat zăpezi pe săptămâna care vine. Văzând temperaturi de 25+ grade în octombrie, speram şi mă aşteptam să o ţină tot aşa cel puţin până la mijlocul lunii viitoare. Da, visam! În orice caz, nu mă aşteptam să se răcească aşa brusc. Discutam cu colegele la facultate zilele trecute că anul acesta nu va fi iarna cruntă. Nu vor scădea temperaturile sub 0, hai fie sub 5 grade, în schimb în ianuarie şi februarie o să ne mănânce cancerul. Acuma nu mai ştiu ce să spun. Mie deja mi frig iar azi se presupune că porneşte încălzirea. Aşteptăm şi vedem ce urmează. Nu mai fac predicţii că nu ies bine! Un lucru e cert, însă. Trebuie scoase hainele de iarna de la naftalină. Nu mai e de joacă. Şi am o întrebare: Unde e toamna?

Funny story

Image
Ieşisem în urmă cu câteva minute pe balcon la aer şi am observat în nucul din curtea casei din faţa blocului un piţigoi. Mi-am adus aminte apoi de o întâmplare hazlie din vară. Eram cu mami să ne uităm de mochetă la Praktiker. Când am ieşit, venind pe jos până la staţia de tramvai, dintr-o dată am fost atacată, la propriu, de o păsărică. Ulterior am aflat că era un piţigoi. A venit dintr-o dată spre mine, ciripea ca toţi dracii şi se dădea cu ciocul şi ghearele la umărul meu. M-am speriat, evident, că nu ştiam ce naiba se întâmplă şi ce are pasărea aia mică cu mine.. Mami a venit lângă mine. M-a lăsat apoi pasărea în pace şi s-a luat de ea. Între timp m-am îndepărtat dar văzând că are altă ţintă, m-am întors şi iar s-a luat de mine. Din reflex, am dat cu mâna după ea şi am nimerit-o. Nu am lovit-o tare dar suficient cât să o dezechilibrez din zbor şi a picat. A rămas acolo pe trotuar. Am luat-o la pas să ne vedem de drum dar mă simţeam prost şi îmi era frică să nu o fi schilodit.

Awesome monologue

Image
Stăteam şi mă gândeam la un moment dat, prin septembrie si era vorba de masca socială pe care o poartă toţi oamenii în diferitlele situaţii. Mi-am amintit atunci de un film în care la final era un monolog al personajului principal legat de acest lucru. Masca ei într-un moment al vieţii. Am căutat disperată câteva zile la rând şi nu găseam. Nu ştiam nici cum se numeşte filmul, nici actriţa, nimic. Ştiam doar cum arată actriţa pentru că seamănă nu o profă din liceu. Ieri am reuşit să îmi aduc aminte faptul că actriţa respectivă a jucat şi într-un serial numit " Make it o break it ". Este vorba despre  Chelsea Hobbs  şi despre filmul " Confessions of a Go-Go Girl ". Here it is: "I lie to everyone about everything, especially me.  I say i'm not tired when i am, i say i'm hungry when i'm not. I tell people what they want to hear, and never say what i'm actually feeling. I let the lies pile up like bricks on a wall, until i can't s

Dor de ducă

Image
Vorbeam acum cu cineva de diverse chestii şi am ajuns la faptul că îmi place natura. M-a apucat un dor de ducă de numa. Şi când mă gândesc că săptămâna viitoare vine zăpada începe să mă ia cu dispoziţii depresive. Tocmai de aceea, prefer un mic exerciţiu de vizualizare a unui "happy place" made just for me. E atât de banal, dar pentru mine e Raiul pe pământ. Nu le am eu cu descrierile dar încercaţi aşa: Soare puternic, cer senin, câţiva norişori pufoşi de un alb strălucitor şi multe păsărele care ciripesc vesele. Înconjurată de munţi împăduriţi până la refuz. Jur împrejur doar iarba bogată de un verde crud. Pe ici colo câte o floricică sălbatică şi un smoc de frăguţe coapte şi dulci. Pârâul limpede curge puţin agitat scoţând un sunet perfect armonizat cu întreaga natură. Cortul plasat în iarba deasă, undeva între pădure şi pârâu. Vatra de foc imprejmuită cu pietre mari. Izolirul pus pe iarba langă apă să îi aud bine clipocitul, în aşa fel încât stând înti

Sărăcia duce la furt

Image
Dacă o luăm mot-a-mot, vă gândiţi la prostii. Ei bine dacă sărăcia nu se referă la bani? Dacă furtul nu se referă la a baga mâna la altu' în buzunar sau a prejudicia pe cineva? Să traduc, mă refer la sărăcie în ceea ce priveşte inspiraţia atât la scris cât şi la desen. Din luna august a.c., în timp ce eram la Voineasa, am început să desenez. Pur şi simplu mi-a venit. Eram într-un loc liniştit, pădure, munţi. După ce am venit acasă, am rămas singură, timp liber mult mai mult, stare de spirit total nouă în ultimii 4 ani de zile, m-am apucat de desenat. Cel puţin un desen pe zi. După puţin timp, am început să cunosc oameni. O simplă schimbare a statusului de la facebook, îţi poate schimba viaţa! :)) Exagerez şi eu, dar nu prea tare. În fine, ideea e că am dat peste oameni în aşa măsură în care mi-a revenit cheful de scris pe blog. Şi se observă şi diferenţa dintre frecvenţa cu care scriu acuma si cea cu care scriam înainte. Înainte nu scriam mult pentru că nu ştiam ce,

Judecăţi nejustificate!

Image
Dacă este un lucru ce pot spune că urăsc pe lumea asta, e judecata, generalizarea, etichetarea dintre oameni, iar atunci când acest lucru mă are pe mine drept ţintă, mă ia cu palpitaţii. Cititorii mai vechi ştiau că am fost într-o relaţie de lungă durată, menţionând persoana în cauză în câteva articole. Spun că am fost pentru că aşa este. A fost, până la sfârşitul lunii august a.c. mai precis. Ca să fac un rezumat foarte scurt, totul a început în 3 iulie 2008 a durat 4 ani şi s-a încheiat în august 2012. Acuma care e faza cu asta? Păi ăla e baiul că eu am pus capăt şi pe limba multora, mi-am bagat piciorul în 4 ani de zile (asta ca să cenzurez). Ok, stai umpic! Cum adică mi-am băgat piciorul? Bun, nu mă deranja dacă spunea asta o mână de oameni. Dar când o aud de la mult mai mulţi, atât cunoscuţi cât şi necunoscuţi, plus discuţii în background, deja se schimbă placa. Încă o chestie şi pe asta nici nu o înţeleg! Cum am putut eu să fac aşa ceva şi să trec aşa uşor peste 4 ani

Ritual pre-test

Image
Asta aviz la testul de vineri de la Psihologie Clinică şi de faptul că nu am ajuns. Mi-am adus aminte de treaba asta întrucât mâine am seminar la materia respactivă. M-am gandit la treaba asta şi azi vară în sesiune dar am renunţat la idee. Este vorba despre o serie de lucruri care după 2 ani de facultate pot spune că au devenit ritual. Oricât aş învăţa pentru un examen, înainte de ziua examenului, cafeaua e prietena mea cea mai bună. Fac un presou de cafea (2 porţii) în jur de ora 20. Umplu patul de cursuri, schiţe, analize şi alte minuni. Mă proptesc pe jos. Muzica merge. Netul pornit chiar dacă stă degeaba. Până pe la 12, pierd vremea în sensul că deşi citesc, nu reţin mare lucru. Pe la 10 încep să beau cafeaua şi mă ţine până mă pun la somn. Începând cu ora 12 vine cheful de citit şi reţinut şi mă pun serios pe treabă. Pe la orele 2, 3 constat că nu am parcurs nici jumătate şi nu imi pot explica. Mă panichez puţin şi citesc pe fugă ce a mai rămas din materie şi n

Esti iubibila!

Image
Cei de la Taxi scot melodii interesante în ultima vreme. Defapt este vorba despre cele trei single-uri care includ în videoclip mai multe vedete ("Cele două cuvinte", "Te iubesc non-stop" şi "Eşti iubibilă"). Dacă mai reuşesc să scoată câteva în gama asta, se naşte un fel de serial muzical având în vedere că se leagă una de alta. Este o plăcere să mă uit la videoclipurile lor dat fiind faptul că nu sunt populate de gagici dezbrăcate, excitate care se freacă 3, 4 minute cât durează melodia. Videoclipurile fac melodiile. Pentru mine e o plăcere să mă uit la ele şi mă amuză de fiecare dată! So, good job!

Toamnă călduroasă

Image
E incredibilă vremea din ultimele zile! Cum naiba să fie 30 de grade la mijlocul lunii octombrie?? Aşa ceva cred că nu s-a mai pomenit... poate nu chiar niciodată, dar cel puţin au trecut foarte mulţi ani de când au fost aşa temperaturi toamna târziu. Ce mai e culmea, acuma am răcit şi eu. Nu am răcit când erau 10 grade afară, răcesc la 30 de grade. Drept e şi faptul că nu m-aş supăra să fie tot aşa până la Crăciun! Cu toate astea, e îngrijorător. Chiar va dispărea toamna şi primăvara. O vom da dintr-o extrema intr-alta? Vom sări de la +30 la -20 de la o z la alta? Cine ştie...

Febra măsii!

Image
Ziceam joi seara de testul de vineri. Ei bine, nu am ajuns. Cu toate că eram stresată că nu voi putea învăţa, am reuşit să învăţ materia şi, înainte să realizez, o ştiam. Problema a intervenit vineri dimineaţa când m-am trezit cu febră. Adevărul e că joi, toată ziua am strănutat iar pe la 2 noaptea a început să mi se înfunde nasul dar nu m-am gândit că se va lăsa cu febră. Aşadar, m-am trezit vineri la 6 să merg la examen, durere de cap, frisoane, febră! Concluzie, am stat în casă. Şi a fost de-a dreptul frustrant dat fiind faptul că ştiam. Şi de ciudă, când am realizat că nu merg, am început să zic materia şi am zis-o aproape integral! Nu credeam că voi regreta vreodată că am lipsit de la un test! Dar ca întotdeauna, toate au un început...

Lucrare de control!

Image
Nu bine începe şcoala, încep şi examenele! Bine, să nu exagerez, este doar un test de 10 minute dar presiunea care acoperă acest test este cel puţin echivalentă cu presiunea unui examen final! Este vorba de Psihologie Clinică, continuarea Psihopatologiei de semestrul trecut. Testul nu ar trebui să fie o problemă având în vedere că semestrul trecut chiar am învăţat la materia asta. M-a interesat, mi-a plăcut şi încă este valabil asta dar există o diferenţa majoră între semestrul trecut şi acuma. Atunci nu dădea nimeni în cap dacă nu stiam foarte bine dar de data asta am înţeles că se dau şi note de 2. Semestrul trecut am învăţat lejer, din plăcere pot spune. De data asta, este presiunea aia psihologică. "Trebuie să ştii perfect!" Pretenţiile sunt mai ridicate şi asta mă cam stresează. Deşi am învăţat şi pot spune că am ştiut bine că nu degeaba am luat notă mare, parcă stresul a şters cu buretele tot! Ironia sorţii! Studentă la psihologie nu pot face faţă stresului! Ye

Cratima bat-o vina!

Image
Ca de obicei, eu sunt în urmă cu ceva. Întârziată, zi-i cum vrei! Auzeam peste tot de la TV, la facultate, pe facebook etc. de cratima din "mă-ta". Până ieri habar nu aveam că este o melodie intitulată aşa. Sincer, nu mai ştiu ce îmi imaginam. Probabil o înjurătură cretină scoasă drept perlă de cineva şi transformată într-o jignire care stârneşte râsul chiar şi persoanei căreia îi este adresată. Întâmplător am aflat de celebra melodie, navigând pe un blog. Nu mai ştiu care dar avea un articol legat de piesa asta. Ceva legat de incertitudinea că melodia asta va schimba ceva în modul de folosire a gramaticii în rândul convorbirilor online. Îi dau dreptate, lumea va asculta şi va râde dar va continua să strice limba. Adevărul e că şi pe mine se zbârleşte părul când biata cratimă ori lipseşte cu desăvârşire pentru că lumea nu e sigură unde să o pună, ori e aruncată aiurea prin cuvinte pentru că lumea se crede prea deşteaptă. Probabil credeţi că sunt ipocrtiă pentru c

Night blindness!

Image
Mi-am dat seama recent că noaptea sunt de-a dreptul oarbă! În ce sens? Nu sunt eu foarte bună la orientare în general, dar pot spune că pe timpul zilei, nu m-am rătăcit până acuma, oricât de încâlcită era situaţia. Acuma mă refer când sunt singură. Cu alte persoane, nu comentez. Am prostul obicei să mă bazez pe alţii ştiind că eu nu cunosc nici în ziua de azi oraşul iar alţii cică da. Bun, deci dacă sunt singură, ce fac, ce nu fac, tot găsesc destinaţia sau drumul de întoarcere. Problema se pune când este întuneric pentru că dispare chiar şi stropul acela mic de capacitate de orientare pe care îl am ziua. Ce e culmea, ochii mi se adaptează foarte repede la întuneric şi văd destul de bine, dar când vine vorba de orientare, sunt ca şi pierdută în spaţiu. Am acumulat de-a lungul timpului câteva experienţe semi-neplăcute care s-au soldat cu destinaţia pe Şoseaua Borşului. Să traduc, în loc să ajung din diverse locuri acasă, am ajuns să o iau în direcţie total opusă şi să mă trezesc pe

Copiliţa fără minte se dezbracă!

Image
Numa la prostii vă gândiţi! Să vă fie ruşine, aşa că vă dezamăgesc! Nu vă voi face show erotic şi nici nu voi posta poze porno! Care e ideea? Blogul acesta nu e citit decât de voi, acei câţiva plictisiţi care nu aveţi altceva mai bun de făcut decât să pierdeţi timpul prin blogosferă. De ce spun asta? Nu pentru că nu apreciez faptul că vă pierdeţi timpul "pe la mine", dar pentru că eu nu scriu nici chestii de actualitate, nici despre scandaluri din mass-media şi fac tot posibilul să nu îmi bat joc de diverse persoane; sau orice alte teme care prind la publicul larg. Aşadar, cei care sunteţi blocaţi aici şi încă citiţi, înseamnă că vreţi să aflaţi mai multe despre mine. Scriu doar lucruri legate de mine, lucruri care mă implică direct, fie că se rezumă la ceea ce mi s-a întâmplat fie că este vorba de vreun gând cretin care am eu impresia că e vreo revelaţie plantată de stele în capul meu. Acuma, una este ce am scris până acuma, lucruri neutre, fără încărcătură emoţională

O stea

Image
S-a postat azi dimineaţă pe facebook o melodie care pot spune că m-a şocat, în sensul bun al cuvântului. Rar se întâmplă asta. Este vorba de o melodie de la Deepcentral. Nu sunt mare fan, dar cunosc câteva melodii de la ei şi le-am cam prins stilul de muzică. Asta în schimb, e total diferit. Deci absolut genial! Momentul acela când dai play, te aştepţi la ceva şi ajungi să rămâi efectiv gură-cască, ochii măriţi, pielea de găină şi uşor se conturează un zâmbet de apreciere. Tot ce mi-a fost în cat în clipa aia a fost: "Waw! Awesome!" Adevărul e că melodia în sine nu e ceva incredibil. Dar starea care mi-a dat-o în acele 3 minute şi ceva este nepreţuită. Enjoy!!

Paradox matinal

Image
Drog: (drogată pe timpul vacanţei) Îmi place să dorm, deci dorm mult. Cu cât dorm mai mult cu atât mai obosită sunt, deci dorm şi mai mult. Având în vedere ca vreau să dorm mai mult pentru că mă simt obosită, când nu dorm mă cuprinde lenea, deci nu am chef să fac nimic. Având în vedere că nu am chef de nimic, mă plictisesc. Când mă plictisesc, dorm, deci dorm şi mai mult. Sevraj: (începe odată cu începerea facultăţii) A început facultatea deci trebuie să mă trezesc devreme. Având în vedere că dorm tot mai mult şi sunt tot mai obosită, trezirea e un chin. Având în vedere că sunt foarte obosită non-stop, nu am chef de nimic deci mersul la facultate e un chin. Având în vedere că nu am chef de nimic, mă cuprinde şi lenea şi ajung să ma plictisesc iar când mă plictisesc îmi vine să dorm deci statul la cursuri este un chin. Dar pentru că sunt obligatorii, sunt forţată să renunţ la somn iar acest lucru este un chin. Ajung acasă şi mănânc iar după mâncare merge un somn bun.

Sweet sleep!

Image
Îmi place să dorm şi poate prea mult. Deşi unii, precum parinţii mei, ar zice că dorm prea puţin. Depinde din ce punct de vedere priveşti situaţia. Nu dorm noaptea foarte mult având în vedere că mă pun să dorm în intervalul orelor 2-4 şi mă trezesc relativ devreme, mai ales cu facultatea. Ajung să dorm 3, 4 ore/noapte. Deci da, părinţii ar avea dreptate dacă asta ar fi tot. Situaţia, însă, nu e chiar aşa. Ajung acasă, mâncare, poate cafea şi somn. Somnul ăsta variază între 2 ore dacă pun ceasul să sune şi 4-6 ore dacă nu mă deranjează nimeni, ceea ce e mult pentru un somn de dupămasă. Dar dacă fac o medie, dorm între 8-10 ore/24h, ceea ce este puţin peste medie. Deci da, dorm mult... Îmi place să dorm. Trece mai repede timpul dacă nu am ce face, visez, ceea ce îmi place la nebunie şi nu mă stresez pentru toate rahaturile. Ceea ce e aiurea, e că ar trebui să fie invers orarul de somn. Noaptea mai mult ca ziua. dar noaptea îmi vine energia şi cheful şi toate. Aşa că stau trează pâ