Extra-comunicare

Cine ştie, cine nu aflaţi acuma, am o atracţie spre partea oculta a vieţii. Tot timpul m-a atras cu toate că în acelaşi timp mă sperie. Asta nu e bine, dar nu e vorba că mă tem de partea aceea ci de faptul că în general necunoscutul îmi creează o stare de nesiguranţă.

Cum mi foarte lene în general să ma documentez ouijacalumea despre orice, nu am făcut nimic să aflu mai multe iar în urmă cu vreo 4 ani de zile am dat peste persoane care au înclinaţii asemănătoare. De la respectivele persoane am aflat metode şi obiecte diverse de aplicare a teoriilor. Nu mă refer la magie albă/neagră sau incantaţii Voodoo ci pură comunicare cu entităţi. În fine, am început să citesc despre ele, am văzut ţ variante şi explicaţii şi poveşti. Internetul e larg şi plin de prostii aşa că tot persoanele care au practicat sunt cea mai sigură sursă. Într-un final am ajuns să pun în practică Tabla Ouija. Experienţa a fost atât interesantă dar mi-a oferit şi o doză de spaimă care a durat o vreme până să treacă. Dar e de înţeles. Nu e tocmai o joacă cum o consideră americanii sau orice om care nu crede în aşa ceva.

În fine. Au trecut câţiva ani de la faza aia. Recent, persoanele peste care am dat autopaz-aura-quartz-pendulum-39-1--4831-p aceleaşi înclinaţii, diferă doar modalitatea. Aici este vorba de pendulism. Pendulul este o altă metodă de comunicare dar nu numai. Domeniul din spatele pendulului este radiestezia. Tot un fel de comunicare dar nu atât de elaborată ca tabla Ouija şi nu la fel de periculoasă. Se poate folosi atât pentru a face bine cât şi pentru a face rău. Poţi depista boli, surse de apă, tipuri de teren etc. Are multe utilizări. Pe lângă asta, pendulul, fiind confecţionat de obicei din cristal, proprietăţile acestora sunt benefice deţinătorului. Pot proteja, calma, încărca pozitiv etc. Depinde de cristal şi de compatibilitatea acestuia cu posesorul. Ar fi foarte multe de zis despre asta dar nu acum.

Pendulul este confecţionat, trebuie doar să îl trec prin anumite etape şi e numai bun de utilizat! Vom vedea ce va ieşi!

Comments

  1. intamplator si pendulismul daca nu este folosit cum trebuie poate avea urmari la fel de grave ca masa ouija. o prietena a mea a inteles lucrul acesta pe pielea ei, "jucandu-se" cu un pendul nestiind exact cum anume este corect sa se utilizeze un astfel de instrument...

    deci oameni buni unele lucruri nu sunt chiar asa simple si inofensive precum par

    afla mai multe pe DragonAthus - La Limita Cunoasterii

    ReplyDelete

Post a Comment

O parere, ceva?

Popular posts from this blog

1 000 000 Likes

Peste tot CÂCAT!

Viata cu 5 pisici... si un caine