Alone!

E duminică, sunt singură acasă, e devreme având în vedere oboseala acumulată iar împreuna cu o cafea tare şi Robbie Williams  îmi vine să plâng. De ce? Nu ştiu! Dar îmi vine.

Ma uit ca o cretină la videoclipurile lui şi ascult versurile şi mă ţin. De ce naiba să plâng? Probabil vorbeşte oboseala dar, totuşi, sunt tristă, mi dor de ceva dar nu ştiu de ce anume… Cu toate astea nu mă simt rău. E ca şi cum aş fi avut nevoie de starea asta. It feels right. Nu e prima dată când o stare naşpa mă face să mă simt bine. Poate sunt bipolară (sort of).

Îmi place când sunt singură acasă, de aia nici nu dorm la ora asta, mai ales că nu am mai fost de vreun an de zile. Cu toate astea, îmi lipseşte ceva… I feel so lonely…

În fine… trece!