Complimente
Recunosc faptul că nu sunt în stare să le accept sau cel puţin nu cum ar trebui. Ori le ignor, ori acuz persoana că minte, ori reacţionez ca şi cum ar fi zis o aberaţie.
Acuma mă refer la aspecte de ordin fizic (frumoasă, drăguţă etc.). E dovadă de politeţe uneori, dar când evidentul contrazice vorbele e chiar enervant. Mă lasă cu întrebarea ”Ce vrea?”, “Ce urmăreşte?”. Ştiu că nu sunt frumoasă. E clar! Frumuseţea e altfel. Nu are un pattern dar stă în instinctul nostru să recunoaştem frumosul. iar eu nu corespund.
Asta e o parte, faptul că nu cred vorbele astea sau că mi se par false, forţate etc. dar de ce nu cred?
Până să intru la liceu, începând cu grădiniţa, asta era problema colegilor că sunt slabă şi nu mă încadrez în normele stabilite de ei în ceea ce priveşte acceptarea în grup. Şi eram criticată pentru asta şi lumea comenta că nu m-ar vrea nimeni făcând glume proaste. Remember, guys? În fine. Atunci îi ignoram, acum că stau să mă gândesc, băh da superficiali aţi fost! În prezent nu ştiu aşa că mă abţin.
Acuma mai este şi varianta cealaltă în care gusturile nu se discută şi acelaşi lucru poate fi perceput total opus de două persoane diferite. Ca de exemplu, o fată poate să fie plăcută de 10 persoane da pentru o persoană să fie percepută a fi urâtă sau invers.
Sunt conştientă că am o părere proastă despre mine, dar mi greu să mi-o schimb atâta vreme cât nu sunt pe deplin mulţumită de cum arăt. Complexe!
M-am obişnuit cu ideea şi nu mai fac caz, nu încerc să mă izolez etc. dar de aceea tot mă deranjează când se trezeşte cineva să facă o remarcă referitoare la greutatea mea cu un zâmbet ironic suplimntar.
Comments
Post a Comment
O parere, ceva?