Sărăcia duce la furt

Dacă o luăm mot-a-mot, vă gândiţi la prostii. Ei bine dacă sărăcia nu se referă la bani? Dacă furtul nu se referă la a baga mâna la altu' în buzunar sau a prejudicia pe cineva?
Să traduc, mă refer la sărăcie în ceea ce priveşte inspiraţia atât la scris cât şi la desen.
Din luna august a.c., în timp ce eram la Voineasa, am început să desenez. Pur şi simplu mi-a venit. Eram într-un loc liniştit, pădure, munţi.
După ce am venit acasă, am rămas singură, timp liber mult mai mult, stare de spirit total nouă în ultimii 4 ani de zile, m-am apucat de desenat. Cel puţin un desen pe zi.
După puţin timp, am început să cunosc oameni. O simplă schimbare a statusului de la facebook, îţi poate schimba viaţa! :)) Exagerez şi eu, dar nu prea tare.
În fine, ideea e că am dat peste oameni în aşa măsură în care mi-a revenit cheful de scris pe blog. Şi se observă şi diferenţa dintre frecvenţa cu care scriu acuma si cea cu care scriam înainte.
Înainte nu scriam mult pentru că nu ştiam ce, aveam reţineri mai multe etc. Şi acuma să ajung la partea cu furtul. Nu fur bunuri personale, fur idei. Pur şi simplu vb cu cineva şi o idee sau o frază e un bun start pentru dezvoltarea unui articol aici. De acolo şi multele subiecte trecute la agendă. La desene la fel.

Comments

Popular posts from this blog

1 000 000 Likes

Peste tot CÂCAT!

Viata cu 5 pisici... si un caine