Ritual pre-test

Asta aviz la testul de vineri de la Psihologie Clinică şi de faptul că nu am ajuns. Mi-am adus aminte de treaba asta întrucât mâine am seminar la materia respactivă.
M-am gandit la treaba asta şi azi vară în sesiune dar am renunţat la idee.
Este vorba despre o serie de lucruri care după 2 ani de facultate pot spune că au devenit ritual.
Oricât aş învăţa pentru un examen, înainte de ziua examenului, cafeaua e prietena mea cea mai bună.
  • Fac un presou de cafea (2 porţii) în jur de ora 20.
  • Umplu patul de cursuri, schiţe, analize şi alte minuni.
  • Mă proptesc pe jos.
  • Muzica merge.
  • Netul pornit chiar dacă stă degeaba.
  • Până pe la 12, pierd vremea în sensul că deşi citesc, nu reţin mare lucru.
  • Pe la 10 încep să beau cafeaua şi mă ţine până mă pun la somn.
  • Începând cu ora 12 vine cheful de citit şi reţinut şi mă pun serios pe treabă.
  • Pe la orele 2, 3 constat că nu am parcurs nici jumătate şi nu imi pot explica. Mă panichez puţin şi citesc pe fugă ce a mai rămas din materie şi nici aşa nu o termin. Ajung la concluzia că mă trezesc la 5 să termin de citit.
  • La 4 merg la somn că nu mai pot. Adorm greu din cauza cofeinei. Greu înseamna în jur de 15 minute.
  • La 5 sună ceasul. Ochii pungă, ameţită, fără forţă de parcă am fost bătută. Cafea nu mai intră în mine. Stau şi mă holb ăn gol jumate de oră şi apoi îmi cam bag picioarele în restul materiei că am timp să o citesc ănainte de examen.
  • Mă pun la Rummy pe facebook până trebuie să plec.

Concluzie: stat noaptea până târziu, dormit intre 1-2 ore şi presoul de cafea.
Nu am exagerat! În 90% din cazuri aşa a fost!

Nu încercaţi asta acasă!!

Comments

Popular posts from this blog

1 000 000 Likes

Peste tot CÂCAT!

Viata cu 5 pisici... si un caine