Night blindness!

Mi-am dat seama recent că noaptea sunt de-a dreptul oarbă! În ce sens? Nu sunt eu foarte bună la orientare în general, dar pot spune că pe timpul zilei, nu m-am rătăcit până acuma, oricât de încâlcită era situaţia. Acuma mă refer când sunt singură. Cu alte persoane, nu comentez. Am prostul obicei să mă bazez pe alţii ştiind că eu nu cunosc nici în ziua de azi oraşul iar alţii cică da. Bun, deci dacă sunt singură, ce fac, ce nu fac, tot găsesc destinaţia sau drumul de întoarcere.

Problema se pune când este întuneric pentru că dispare chiar şi stropul acela mic de capacitate de orientare pe care îl am ziua.

Ce e culmea, ochii mi se adaptează foarte repede la întuneric şi văd destul de bine, dar când vine vorba de orientare, sunt ca şi pierdută în spaţiu. Am acumulat de-a lungul timpului câteva experienţe semi-neplăcute care s-au soldat cu destinaţia pe Şoseaua Borşului. Să traduc, în loc să ajung din diverse locuri acasă, am ajuns să o iau în direcţie total opusă şi să mă trezesc pe Şoseaua Borşului. Spun semi-neplăcută pentru că în ciuda faptului că de fiecare dată era aproape toiul nopţii, eram singură sau cu o colegă care nu era din Oradea, reuşeam să fac haz de necaz şi să râd bine de cât de inaptă sunt la orientare noaptea, în propriul oraş. Vai ş-amar!

Ultima dată, nu am ajuns pe Borş dar am reuşit să mă învârt în cerc şi să ajung de 2 ori în locul din care am pornit! Deci incredibil.

Eram în Ioşia şi dădeam să vin spre casă pe jos, pe la vechiul pod de pontoane. Persoana cu care eram m-a condus până la capul podului. Tot ce trebuia să fac era să îl traversez, şi să o iau tot înainte spre casă. Simplu, că doar pe acolo m-am şi dus încolo. Bun! Pe partea dinspre Arena Antonio Alexe, e o parcare mare chiar la capul podului. Chiar la intrarea pe pod este un trotuar perpendicular care înconjoară toată parcarea. Acuma, unde mi-a stat capul, ce am văzut, ce nu am văzut, nici acuma nu ştiu cum am omis ditamai podul şi am luat-o pe trotuar întorcându-mă la locul de unde am pornit (ceva cafenea la 5 minute de pod). Când mi-am dat seama de asta, am încercat să refac drumul pe care m-am dus încolo, dar nu am luat-o tocmai bine. Am dat în ceva străduţă, am ajuns la Don Orione, iar am recunoscut drumul făcut şi m-am dus pe el. Şi am ajuns din nou la cafeneaua aia. Deci incredibil. Într-un final, am zis că dacă tot nu nimeresc drumul bun, mă plimb, poate văd ceva nou. Şi aşa bine am luat-o de data asta că am ajuns la pod şi de data asta l-am traversat :))!

Deci incredibil. Noaptea sunt oarbă. Clar!!

Nu aş fi zis nimic dacă aş fi avut doar o singură păţanie. Dar când mă încurc în străzi şi în zona mea (asta mai demult) că efectiv nu recunoşteam locul în care sunt, deşi eram la 2 străzi perpendiculare de cea pe care locuiesc! Deci vai ş-amar!