Copiliţa fără minte se dezbracă!

Numa la prostii vă gândiţi! Să vă fie ruşine, aşa că vă dezamăgesc! Nu vă voi face show erotic şi nici nu voi posta poze porno!

Care e ideea? Blogul acesta nu e citit decât de voi, acei câţiva plictisiţi care nu aveţi altceva mai bun de făcut decât să pierdeţi timpul prin blogosferă. De ce spun asta? Nu pentru că nu apreciez faptul că vă pierdeţi timpul "pe la mine", dar pentru că eu nu scriu nici chestii de actualitate, nici despre scandaluri din mass-media şi fac tot posibilul să nu îmi bat joc de diverse persoane; sau orice alte teme care prind la publicul larg. Aşadar, cei care sunteţi blocaţi aici şi încă citiţi, înseamnă că vreţi să aflaţi mai multe despre mine. Scriu doar lucruri legate de mine, lucruri care mă implică direct, fie că se rezumă la ceea ce mi s-a întâmplat fie că este vorba de vreun gând cretin care am eu impresia că e vreo revelaţie plantată de stele în capul meu. Acuma, una este ce am scris până acuma, lucruri neutre, fără încărcătură emoţională, fără intrigă, fără nimic compromiţător, simple texte fără substanţă şi alta este realitatea.
Ce înseamnă asta? Nu mă prefac, nu mint dar filtrez şi ascund.
De ce? Pentru că unele lucruri mi se par chiar şi mie aberante, de criticat sau pur şi simplu nişte tâmpenii. Dar oricât am încercat să "gândesc normal", la fel ca marea masă a populaţiei, nu se poate. Asta sunt eu! Ba filosoafă, ba copil prost.
Am anumite teorii, pentru care probabil voi primi şuturi de la anumite categorii de persoane, am multe defecte pe care nu le mai ascund, din contră, le voi expune (aviz la titlu). Da, aşa mă voi dezbrăca. Nu voi mai filtra decât lucrurile cu adevârat intime!
De ceva vreme, mi-am făcut o agendă astfel încât, cum vine ceva subiect în minte, sau ceva idee, să o scriu şi ulterior să o transform într-un articol aici. Am deja câteva puse deoparte, trebuie doar dezvoltate. Pentru asta sunt nopţile sau plimbările spre casă fără companie.

De la ce a pornit asta? De la o revelaţie proptită pe la 1 noaptea în timp ce mergeam spre casă. Aşa mi-a venit mie. De ce să mă ascund? Nu am subiecte multe de interes general, motiv pentru care scriu când şi când. Momentan am la naftalină (în agendă) câteva chestii pe care vreau să le punctez, după care nu ştiu. Sper că nu mi se opreşte acolo inspiraţia. Mai vedem!

Comments

Post a Comment

O parere, ceva?

Popular posts from this blog

1 000 000 Likes

Peste tot CÂCAT!

Viata cu 5 pisici... si un caine