Timpul

Ceva aiurea s-a întâmplat cu oamenii în ultima vreme. Sau cel puţin asta îmi este impresia. Poate că aşa a fost mereu şi nu am observat; nu ştiu.

Ţin minte că atunci cand eram mică şi mă jucam în faţa blocului, problemele acelea mi se păreau atâta de grele încat aveam impresia ca adulţii se distrează mult mai bine şi nu au nici un fel de stres. În acelaşi timp, adulţii spuneau într-una: "Bucuraţi-vă de copilărie că trece repede!", dorindu-şi în gând să se întoarcă în zilele copilăriei.

Adevărul este că tot timpul ne dorim ceea ce nu avem, mai ales dacă vedem pe altcineva că are acel ceva, orice ar fi. Se pare că acest lucru este valabil şi în cazul vârstei.

Cu toate astea, tot nu îmi amintesc să îi fi auzit pe ăştia tineri plângându-se că se simt bătrâni. Se distrau, se simţeau bine, ştiau să aprecieze că sunt tineri. Acuma în schimb, schimbă lumea prefixul la 20 de ani şi gata. Încep să vorbească ca bunicu şi bunica. Vreau să spun că ce naiba bătrâneţe e aia la 20 de ani... batrân începi să fii după ce treci de 50. Când încep să te lase forţele, să apară ridurile şi să apară durerile serioase de articulaţii. Pe bune că nu înţeleg. Mulţi nu se mai distrează pentru că se cramponează de faptul că au impresia că e prea târziu. Şi uite că apoi ajung la adevărata bătrâneţe şi îşi trag palme că au fost idioţi şi nu au profitat când trebuia. Şi aşa arată o viaţă trăită în regret. Şi ce ai rezolvat? Ai adunat un sac de amintiri  încărcate cu regrete!

Cu toate astea, mi-a mai venit in minte ceva legat de barierele pe care le avem în a ne simţi bine... dar aia cu alta ocazie, nu fac aici salată.

Închei şi vă las cu un citat ULTRAcunoscut, ARHIfolosit, dar prea PUŢIN pus în practică:

"!Live the moment!"