Dimineaţă cu iz de vacanţă!

Măcar dacă ar fi iarnă. Defapt este, dar nu ninge. Mai cade câte un fulg speriat, dar când vede ce e jos, îi vine să se întoarcă... Ştiţi voi la ce mă refer; e evident!! Dar asta e altă poveste.
Povestea de azi este despre faptul că s-a terminat faculta pe anul acesta. Profesorii sunt conştienţi că înaintea Crăciunului nu vor avea studenţi, deci nu ne mai pune la socoteală prezenţele/absenţele.
Ce e culmea, sunt trează de la 9, ceea ce într-o zi normală este anormal. Adică puteam să dorm numai bine până după masă şi eu sunt trează. Ce e drept, cafeaua nu lipseşte.
Mai e o chestie interesantă azi, m-am apucat de ceva jocuri online care habar nu am la ce categorie se încadrează . În fine, este vorba de Lord of Ultima şi Dragons of Atlantis. Când am văzut prima dată despre ce este vorba şi ce trebuie făcut mi-am zis că nu mă complic cu aşa ceva, dar spre surprinderea mea, sunt catchy.
Ca să fie şi mai interesant şi să îmi dovedesc abilităţile de multitasking, fac şi backup la tot ce am pe hard. Sistemul a luat-o pe arătură şi tinde să meargă ca vechiul calculator care acum ţine o floare.
Şi era să uit bucuria mea dinaintea sărbătorilor... întindere de tendon la labă. Numa bine, să nu pot umbla calumea. Dar ce e drept, nici statul în casă nu strică. Cel puţin până vineri. Dacă nu îşi revine, ghinion; va avea vreme la anul!
Astea fiind spuse, mă pun să mă joc mai departe.

Vacanţă plăcută şi Sărbători Fericite!!

Comments

Popular posts from this blog

1 000 000 Likes

Peste tot CÂCAT!

Organizare si Bullet Journal (BuJo)