Stagiul de Animație

I am back in town...dar aș da orice pentru măcar încă o săptămână înapoi!!

Voi începe cu începutul pentru că sunt destul de multe de povestit...

"Peripeţiile" au început în ziua din-aintea zile de plecare (marţi). M-a sunat Diana în jurul orei 18 să ma întrebe cum ajung în Gilău. Chiar înainte vorbisem cu Axi că ma duce cu maşina şi că porneşte la ora 7. La fel i-am zis şi Dianei, dar ajungeam prea repede... în concluzie a trebuit să găsesc o cursă mai târziu. Ca norocul, a mai fost un accelerat la 9 şi ceva dimineaţa, deci totul a fost bine. Adevărul e că eram destul de nervoasă. Nu îmi plac modificările de ultimă oră. Pe lângă asta, mai eram şi stresată că merg singură până acolo şi nici nu conosc pe NIMENI! În fine, se pare că aşa a fost mai palpitant.

În tren, am prins compartiment gol, după care a intrat o moldoveancă care mi-a povestit tot drumul despre ea, cum au fost cei 7 ani în care a fost în America şi cum e băiatul cu care urma să se căsătorească. Timpul a trecut destul de repede. Ajunsă în gara din Cluj Napoca, l-am sunat pe Andrei să mă îndrume până la autogară. Eu eram paralelă, şi cred că o apucam in sens opus dacă nu mă interesam.

Am ajuns şi la autogară şi m-am interesat când vine busul. Toate bune şi frumoase, DAR: Tipa de la recepţie cica vine intr-o oră, la peronul 7. Mă uit după peronul 7, dar problema e ca am ajuns pâna la 6 şi gata! Unde e 7. Întreb vreo două persoane de acolo, nimeni nu ştie nimic. Pe când m-am hotărât să întreb totuși unde e numărul 7, deja busu era gata de plecare și dus a fost. M-am dus din nou la recepție să întreb de următorul bus... ce era să fac. Și așa eram deja cu moralul la pământ! Pe lângă faptul că m-am dus singură, mai și pierd un nenorocit de autobus! În fine, am așteptat... Între timp, am văzut doi tineri (fată și băiat) care așteptau busul de Gilău și aveau rucsaci în spate. Primul lucru: Ăștia or fi cercetașii de la curs? Nu am zis nimic... A venit busul, au urcat și ei, totul a fost ok. Lânga mine, s-a așezat o femeie. La un moment dat am intrebat-o dacă coboară în Gilău și mi-a răspuns afirmativ. I-am spus că trebuie să ajung la motel iar atunci a început să imi povestească cum să ajung acolo. M-a impresionat foarte tare felul în care a descris drumul până acolo și obiectivele și tot. Foarte frumos:)!

Am coborât, am mers pe drumul descris de femeia respectivă (cred că era ceva profesoară, învățătoare etc. după felul în care a vorbit). Când am ajuns la motel, surpriză... Cei doi tineri pe care i-am văzut în gară!

Am aflat de la ei că trainerii și restul cursanților vin peste o oră. Noi am stat în curte, am admirat priveliștea, câte o vorbă două... Într-un final am hotărât să intrăm totuși în restaurant la un ceai să ne mai încălzim până vine lumea. Apare mai târziu și organizatorul, și mai mulți... Ne-a dat cheile de la camere, pe ei i-a pus la un loc, eu teoretic trebuia să stau cu Kiki care venea mai târziu. Pe la 6 jumate, 7 ne-am adunat în sala de conferințe pentru „introduceri”. Am facut un joculeț pentru a ne cunoaște. A urmat cina, am mai schimbat povești, au mai venit cursanți, am „gasit” lumea de la Oradea, și a trecut încet timpul. După ce am mâncat bine, ne-am strâns intr- cameră, și am mai povestit, ne-am jucat șapcă, ne-am uitat la ceva film, „Pathology”. Apoi am constatat că eu defapt dorm singură în cameră, și că Kiki urma să doarmă cu alte două fete. Dar s-a rezolvat și asta. Cristi (organizatorul) a zis că și el e singur în cameră, și pot sta cu el în cameră. Ne-am dus la somn și așa a trecut prima zi.

Următoarele zile nu au fost la fel de pline de peripeții, dar au avut farmecele lor. Am avut program relativ fix, și anume: Deșteptarea la ora 7 jumate, micul dejun la 8, la ora 9 începeau activitățile, la un moment dat pauză de țigară, la 12, 13 prânzul, după o oră reluam activitățile, pana la 8 când vine cina o pauză, chiar două în funcție de cum suntem ca stare de spirit (pauze de maxim 15 minute). După cină, timp liber... majoritatea timpului ne-am jucat „Șapcă”. Am cântat și la chitară, am povestit una alta, experiențe amuzante, bancuri, o bere printre altele și seara se apropia de sfârșit.

A doua noapte, iar mi s-a schimbat colegul de cameră. Voicu a ajuns mai tarziu la stagiu și l-a pus Cristi cu mine in cameră, el mutându-se în altă parte.

Alt eveniment fain a fost cand am reusit sa rupem pontonul. Nu mai stiu exact în ce zi s-a întâmplat... Două persoane de la Cercetași (Kiki și Alex) urmau să devină Lideri iar „avansarea” a avut loc într-un fel de ritual. Ce loc mai bun pentru așa ceva dacă nu pontonul. Inițial i-am pus pe cei doi să facă un joc pentru lupișori, noi fiind aceia. Menționez că ei nu știau pentru ce ne-am adunat tocmai acolo. Când jocul s-a încheiat, am aprins lumânări din alea mici de candelă și le-am pus în gulguțe. Cei doi, cred că destul de surprinși, au depus jurământul. La final a urmat un mare Group Hug!! Dar acesta a fost „fatal” pentru ponton care s-a rupt sub noi. E de înțeles pentru că ninsese înainte cu o zi, s-a depus, și probabil s-au îmbibat lemnele cu apă.

În ultima seara, Cristi a propus ca cine are chef de vorbă și de discutat, să nu meargă la somn și să stea la povești. A fost o atmosferă intimă, calda, liniștită... Cine avea ceva de împărtășit cu resul era bine-venit să vorbească, de asemenea nu era nimeni obligat să spună ceva. Cristi a împărtășit cu noi fel de fel de amintiri drăguțe alături de Cercetași în așa fel încât ne-a făcut pe toți care am fost de față să spunem ceva, părere, amintiri, orice! Am rămas profund impresionată de tot.

Când mă gândesc ce stresată eram înainte să plec... nu știam pe nimeni, nu știam ce fel de oameni sunt... cum decurg cursurile de genul acesta... iar când am ajuns acolo și am ajuns să îi cunosc, waw!

Am fost întrebată dacă ne vom mai vedea, dacă voi merge și la cercetași. Sincer nu știu ce să spun. Vreau să trec pe acolo, și intenționez să fac asta să văd cum merg lucrurile și dacă reușesc să îmi împart timpul să mă implic și în activități. Dar asta nu se știe. Mi-aș dori să activez și acolo, deci timp pot să îmi fac. Acuma aștept să vad cum se așează lucrurile.

Nu știu ce să mai spun...

În orice caz, nu regret că am plecat, și voi ține minte toata viața experiența asta!!

P.S.: Aici sunt poze cu lumea și o parte din activitățile de acolo!