Din tramvaie adunate

Tramvaiele sunt o sursă de informaţii şi evenimente extraordinară. De la scene de război la actualitate şi până la sfârşitul lumii, auzi şi aflii tot ce vrei şi ce nu vrei. Câmp social în care găseşti orice categorie umană sau mai puţin. Specii, sunete, mirosuri variate, uneori chiar te dau pe spate. Am auzit multe, spargeri de coduri secrete, poveşti de oameni mari ajunşi muritori de foame etc. Multe.

Asta, în schimb, e premieră. Mergeam vineri seara cu tramvaiul, trebuind sa ajung în Calea Aradului, ceea ce presupune schimbarea tramvaiului. În fine, nu asta e important. În primul tramvai, 1R, era şi o ţiganca, mai tânără decât mine care vroia să ajungă şi ea în Calea Aradului dar nu ştia cum. I-am explicat, am zis că merg şi eu până acolo, nu e o problemă. Bun, ajungem la staţia de la Emanuel, şi mergem la staţia cealaltă, aşteptăm, urcăm şi pornim. Îmi zice la un moment dat că ea nu de frig tremură ci de durere. La care eu o întreb ce are. Mi-a povestit apoi că a fugit de la Maternitate, şi că merge acasă dar încă o doare prea tare burta. Da îi va trece. Eu şocata! Am întrebat-o de ce nu a rămas. Mi-a mai spus apoi că ce să facă cu el? Avea 800 g şi oricum mai are 5 copii acasă, ce să facă cu ăsta? După ce să stea lângă el că stă el bine acolo unde e. Toate astea râzând! Eu şocată. Am ajuns în Calea Aradului şi fiecare pe drumul ei.

Păi fata asta, în ritmul ăsta, mai naşte de vreo 10 ori. Timp are şi având în vedere că îi mai are pe cei 5 acasă, ce să facă cu restul? Vor avea ce lucra cei de la centrul de adopţii.

E ironică o treabă. Unele femei se chinuie să aibă un copil iar astea nasc pe bandă rulantă şi îi abandonează. Parcă ar fi un joc pentru unii. “Hai sa ne-o tragem de-un copil!”